404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
Structura anului școlar 2020-2021 – Ziarul Strada
duminică , 22 decembrie 2024
Home » Educatie » Structura anului școlar 2020-2021

Structura anului școlar 2020-2021

Anul şcolar viitor va începe pe 1 septembrie 2020 şi se va încheia pe 31 august 2021, elevii fiind aşteptaţi la cursuri pe 14 septembrie 2020, potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial, informează Agerpres.

Anul şcolar se structurează pe două semestre, cu 34 de săptămâni:

  • semestrul I – 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie – 29 ianuarie 2021)
  • semestrul al II-lea – 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021)

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a decis fracţionarea vacanţei de primăvară având în vedere perioada în care vor avea loc Sărbătorile Pascale.

Vacanţele elevilor sunt programate astfel:

  • vacanţa de iarnă (23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021)
  • vacanţa intersemestrială (30 ianuarie – 7 februarie 2021)
  • vacanţa de primăvară, Paştele Catolic (2 – 11 aprilie)
  • Paştele Ortodox (30 aprilie – 9 mai)
  • vacanţa de vară (18 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului şcolar 2021-2022).

Elevii din învăţământul primar şi preşcolar vor beneficia de vacanţă în perioada 24 octombrie, după finalizarea cursurilor, până luni, 2 noiembrie.

Prin excepţie de la prevederile anterior menţionate, pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 4 iunie 2021. Pentru clasele a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 11 iunie 2021, în timp ce pentru clasele din învăţământul liceal – filiera teologică, cu excepţia claselor terminale şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Programul naţional „Şcoala Altfel” se va desfăşura în perioada 5 octombrie 2020 – 4 iunie 2021, pe o perioadă de cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.