Potrivit instrucțiunilor pentru eliberarea concediilor medicale în caz de carantină, „în scopul prevenirii îmbolnăvirilor, asigurații pot beneficia de concediu și indemnizație pentru carantină”. Regulile îi vizează pe cei asigurați medical în România.
Conform
sursei citate, mai întâi, se merge la Direcția de Sănătate Publică pentru
eliberarea unui certificat în care se va menționa durata perioadei de
carantină. Apoi, medicul curant eliberează certificatul de concediu medical
pentru carantină, pe durata stabilită în certificatul eliberat de DSP. Durata
concediilor pentru carantină nu diminuează zilele de concediu medical acordate
unui asigurat pentru celelalte afecțiuni, a informat ziare.com. Cât stă în
carantină sau izolare, persoana vizată va avea venitul diminuat Cuantumul brut
lunar al indemnizației pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul. S-au
făcut calculele pentru un salariu de 5.000 lei brut, fără alte beneficii.
Astfel, dacă persoana respectivă ar câștiga net 2.925 de lei, dacă stă 10 zile
lucrătoare în carantină, va primi 2.668 de lei, deci cu 257 de lei mai puțin.
În cazul în care carantina s-ar întinde pe durata unei luni întregi, banii
primiți la final ar fi 2.411 lei, deci diferența ar fi de 514 lei.