Administraţia
Naţională de Meteorologie (ANM) a emis marți o informare conform căreia până
miercuri, la ora 12.00 se vor semnala ninsori moderate cantitativ,
intensificări ale vântului și polei, în toată țara. Conform ANM, în special în
zonele intracarpatice temporar va ninge, în general moderat cantitativ în
Maramureş, precum şi în zona Munţilor Apuseni şi în nordul Carpaţilor
Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă. În vestul ţării,
precipitaţiile vor fi mixte şi pe zone restrânse se va forma polei. Vremea
rămâne deosebit de rece, iar miercuri dimineaţă va mai fi ger pe arii restrânse
în Moldova, în estul Transilvaniei şi în Muntenia. Vântul va prezenta
intensificări la munte, cu viteze, în general, de 50 – 70 km/h, iar pe crestele
înalte, 80 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Intensificări
ale vântului vor fi şi în nord-vestul teritoriului, temporar cu viteze de 40 –
50 km/h. ANM mai precizează că, în după-amiaza zilei de marţi, 19 ianuarie,
vremea se va menţine deosebit de rece cu temperaturi maxime preponderent
negative. În cursul nopţii de marţi spre miercuri (19/20 ianuarie), precum şi
în dimineaţa zilei de miercuri (20 ianuarie), pe arii restrânse va mai fi ger –
cu valori termice în jurul a -10 grade, în Moldova, în estul Transilvaniei şi
în Muntenia.
