404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
Dorin Cocoș: ‘Lui Prigoană i s-au tras toate relele de la faptul că a fost mult prea apropiat de Udrea’ – Ziarul Strada
duminică , 22 decembrie 2024
Home » Uncategorized » Dorin Cocoș: ‘Lui Prigoană i s-au tras toate relele de la faptul că a fost mult prea apropiat de Udrea’

Dorin Cocoș: ‘Lui Prigoană i s-au tras toate relele de la faptul că a fost mult prea apropiat de Udrea’

Fostul soț al Elenei Udrea, afaceristul Dorin Cocoș, a declarat marți seară, la Realitatea Plus, că lui Silviu Prigoană „i s-au tras toate relele” de la faptul că a fost mult prea apropiat de Udrea. Prigoană a murit, marți, într-un restaurant din staţiunea Bran, în timp ce se afla la masă cu mai multe persoane.

„Lui Silviu i s-au tras toate relele de la faptul că a fost mult prea apropiat de Elena Udrea, fosta mea soție. Dacă vă faceți aminte, în 2012 el a candidat în locul ei, la Primăria Capitalei, pentru că pe vremea aia, fiind căsătorit, mă mai asculta puțin Elena ce însemna politica. Și i-am spus: ‘Vezi că tu nu ai susținerea partidului și Oprescu o să o să te facă praf’ și atunci el s-a oferit săracul să candideze în locul ei.

După ce noi am divorțat, ea a ținut o relație mult mai apropiată cu Silviu și, nu știu dacă știți, a cununat pe unul dintre copiii lui. Dar părerea mea că acest lucru lui i-a dăunat. Eu i-am spus după ce am ieșit din arestul central, că noi ne-am văzut foarte des: ‘Bă Silviu, delimitează-te de ce a fost’ și n-a vrut să înțeleagă. Și drept dovadă, uitați ce i s-a întâmplat.

Dar de el, ce să spun, un om extraordinar, un suflet de om mare, un tată bun, un prieten adevărat. Nu mai am cuvinte de laudă ce să spun, dar n-a vrut să înțeleagă. Și uitați ce i s-a întâmplat și părerea mea că și el a fost lucrat de aceeași binom, trinom, nici nu mai știu cum Dumnezeu să-l mai numesc, care ne-a lucrat pe toți, uitați-vă, de-a lungul timpului, ce s-a întâmplat cu cei care au fost în tabăra domnului președinte Băsescu. Nu numai ei din lumea de afaceri, uitați-vă, Gheorghe Ștefan, Sorin Popescu, Marin Anton, toți, pușcărie, pușcărie, pușcărie, oameni de afaceri care au fost în apropierea domnului președinte. Pușcărie, pușcărie, sau luate afacerile și uitați-vă, săracul om, că la un moment dat în disperare, cred că chestia asta l-o fi marcat, Dumnezeu știe ce s-o fi întâmplată în sufletul lui, că el era un tip foarte vesel”, a declarat Dorin Cocoș.