Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că numărul mare de cazuri noi de COVID-19 din ultima săptămână se datorează măsurilor de relaxare și aglomerării de persoane din anumite zone ale țării. Oficialul din Guvern spune că este necesară starea de alertă care urmează să fie votată în Parlament, pentru a putea gestiona situația, având în vedere că numărul de persoane …
Read More »Blocaj în Vama Nădlac
Este aglomerație luni dimineață în vama Nădlac. Cei care vor să intre în România așteaptă până la trei ore în punctul de trecere a frontierei, pentru că la miezul nopții au intrat în vigoare noi măsuri de relaxare și traficul a crescut. Numai în primele opt ore de la ridicarea restricţiilor, 4.500 de persoane au intrat în țară prin …
Read More »Marile puteri ale lumii își modernizează în continuare arsenalele nucleare
Cel mai recent raport al Institutului de Cercetări în Domeniul Păcii (SIPRI, cu sediul la Stockholm), dat publicității luni, arată că cele nouă puteri nucleare ale lumii au continuat să-și modernizeze arsenalele, chiar dacă stocurile de focoase nucleare s-au redus la 13.400 de unități la nivel Mondial. Comparativ cu începutul anului 2019, numărul total de focoase nucleare active, aflate în …
Read More »Noi măsuri de relaxare valabile din 15 Iunie
Mai multe restricţii generate de pandemia de COVID-19 sunt eliminate, de luni, 15 Iunie. Astfel, Guvernul a decis la sârşitul săptămânii trecute că, de azi, pot fi deschise mallurile, piscinele în aer liber, sălile de sport, casele de pariuri şi agenţiile loto. De pe 15 Iunie, mallurile își deschid ușile pentru clienți, însă aceştia vor avea acces doar în magazine. …
Read More »CÂTE DOSARE AU FOST DESCHISE DE PROCURORII ANTICORUPȚIE DE LA ÎNCEPUTUL STĂRII DE URGENȚĂ
De la începutul declarării stării de urgență impusă din cauza pandemiei de coronavirus procurorii anti-corupție au deschis 568 de dosare penale, între care 48 în legătură cu Covid-19, anunță procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Crin Bologa. „De la începutul anului, au fost înregistrate peste 1.000 de dosare la nivelul structurii centrale și a celor teritoriale. De asemenea, au fost trimiși …
Read More »Pentru o Romanie normala. Premierul si ministrii ,paranghelie in Guvern
O fotografie publicata de fostul ministru de finante Orlando Teodorovici s-a viralizat rapid pe Facebook. In poza apar, intr-un birou, mai multi membri ai guvernului, in frunte cu premierul Ludovic Orban, in care se poate observa cum acestia incalca atat legea anti-fumat, cat si masurile anti-COVID impuse chiar de ei. In poza apar premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul …
Read More »Terasele se deschid în 1 iunie. Meniurile și solnițele nu se transferă de la o masă la alta
La terase se va merge cu rezervare, de la 1 iunie, potrivit măsurilor de relaxare publicate vineri seară în Monitorul Oficial. Se recomandă stabilirea de circuite cu sens unic pentru clienți. Va fi interzis transferul meniurilor sau al solnițelor și olivierelor și a altor obiecte de la o masă la alta, acestea fiind dezinfectate după plecarea clienților. Este interzis să …
Read More »Încep lucrările celui mai mare spital universitar de stomatologie din România
Peste 50 de cabinete medicale, dotări de ultimă generație, echipamente moderne, consultații și tratamente specifice pentru cele mai grave afecțiuni stomatologice oferite de cei mai buni specialiști în domeniu. Toate acestea se vor regăsi în cel mai nou și modern spital de stomatologie din România ce va fi construit în Sectorul 4 al Capitalei. Rezultat al cooperării dintre Primăria Sectorului 4 …
Read More »GALERIE FOTO Prima zi în care italienii au putut merge în cafenele sau restaurante
În Italia, magazine, frizerii şi restaurante şi-au redeschis în sfârşit uşile luni, în timp ce ţara îşi accelerează eforturile de revenire de pe urma crizei provocate de coronavirus şi cele zece săptămâni de restricţii, notează Reuters. Clienţii au putut din nou să-şi soarbă cappucino de dimineaţă la bar, chiar dacă distanţaţi unii de alţii. În biserici se pot desfăşura din …
Read More »Tariceanu reacționează la ‘Starea de alertă MAXIMĂ’ anunțată de Orban: ‘Amenzi cu nemiluita?’
ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, echivalează declarația premierului Ludovic Orban privind „starea de alertă maximă” cu „amenzi cu nemiluita”, în contextul în care „Guvernul Orban revine în forță după 3 zile în care a fost o brambureală totală.” „Starea de alertă maximă = amenzi cu nemiluita? După ce au creat haos în România prin întârzierea pregătirii pentru trecerea la starea de …
Read More »