Camera Deputaţilor a
adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede majorarea valorii nominale a
tichetelor de masă de la 15,18 lei la 20 de lei. Votul este decizional, astfel
că propunerea legislativă merge la promulgare, la şeful statului. De Valentina
Postelnicu, Marți, 11 februarie 2020, 13:49 .În favoarea proiectului s-au
înregistrat 267 de voturi ”pentru”. Proiectul a fost iniţiat de deputatul PSD
Valeriu Steriu şi toţi reprezentanţii grupurilor parlamentare s-au exprimat în
favoarea acestuia. Proiectul de lege modifică în acest sens art. 14 din Legea
nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare. „Valoarea nominală a unui
tichet de masă nu poate depăşi suma de 20 de lei”, prevede proiectul de lege.
Prevederile legii intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în
care actul normativ se publică în Monitorul Oficial al României.
