404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
Primarul Nicuşor Dan sparge 1 milion de lei pentru un studiu de fezabilitate anti -ciori – Ziarul Strada
sâmbătă , 21 decembrie 2024
Home » News » Eveniment » Primarul Nicuşor Dan sparge 1 milion de lei pentru un studiu de fezabilitate anti -ciori

Primarul Nicuşor Dan sparge 1 milion de lei pentru un studiu de fezabilitate anti -ciori

Primăria Capitalei vrea să cheltuie un milion de lei ca să afle de ce vin ciorile în Cișmigiu și cum ar putea scăpa de ele. Primăria Generală a Capitalei este gata să cheltuie un milion de lei din bugetul participativ al orașului pentru ciorile din Cișmigiu, relatează Digi24  Mai exact, municipalitatea alocă suma către Administrația Lacuri Parcuri și Grădini pentru o simplă hârtie. Adică un studiu de fezabilitate intitulat: „Ciorile din Grădina Cișmigiu, vecini cu aripi”.

Adrian Vigheciu, consilier general PMB: Primarul a alocat un milion de lei pentru anul 2022, ca să studieze vecinii de peste drum. Cu alte cuvinte, pentru niște hârtii care să analizeze pe două hectare de ce survolează ciorile parcul Cișmigiu. Este cât se poate de real, se poate documenta în bugetul ALPAB pe anul 2022. Eu m-aș fi bucurat să aloce sume mai mari pentru vecinii fără aripi. Adică… copiii și persoanele care vin să tranziteze sau să se bucure de un parc bucureștean.

Bărbat: Bani aruncați. Când se pot folosi în alte scopuri. Înainte erau niște pocnitori. Niște d-astea… Și, la un moment dat, n-au mai venit din cauza acestor pocnitori. Cu astea le goneau. Și tot așa, periodic, se întâmpla. Și nu mai veneau. Banii ăia trebuia să-i bage, de exemplu, în parc. E cel mai vechi parc din București. Și care arată deplorabil.

Digi24 a solicitat cabinetului primarului general să detalieze scopul și utilitatea studiului de fezabilitate anti-ciori. Până acum n-am primit răspuns. Oricum, unele ciori au scăpat de pedeapsa pregătită de primărie. Au murit. Una… zace lângă lac. Surpriza este însă alta: Primăria Capitalei nu alocă bani și pentru porumbeii Cișmigiului. Or fi ei mai drăgălași, dar în carte scrie clar: „Corvus corone cornix”, adică „cioara, e mai deșteaptă ca porumbelul”! Poate și de aceea primarul Capitalei a pus un milion pe capul ei.

Bugetul participativ permite cetăţenilor să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea localităţii lor. Primăria alocă o parte din bugetul anual, după care locuitorii vor veni cu propuneri cu privire la ceea ce ar trebui îmbunătăţit în anul viitor în localitate. În cadrul formulării acestor propuneri, cetăţenii, asistaţi de administraţia oraşului, se întâlnesc la discuţii publice locale sau tematice şi cu vecinii, unde discută despre ceea ce vor să schimbe în localitatea lor şi în ce mod. Apoi depun la Primărie propunerile comune pentru a fi verificată fezabilitatea lor. Punctul culminant este votul popular pentru selectarea propunerilor cetăţenilor care vor fi realizate de autoritățile locale.
Mai exact, și în acest caz, bucureștenii sunt cei care au ales unde merg banii.