O alertă aeriană RO-Alert a fost transmisă duminică, la ora 15:02, în zona de nord și est a județului Tulcea, prin care populația a fost avertizată cu privire la o posibilă incursiune de drone.

Este al treilea mesaj RO-Alert transmis în județul Tulcea în mai puțin de 24 de ore, după alte două avertizări emise sâmbătă seara, la orele 20:51 și 23:19.

Mesajul transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îi îndeamnă pe locuitori să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă.

„ALARMĂ AERIANĂ (POSIBILĂ INCURSIUNE DE DRONE)”, se arată în mesajul primit de populație.

În cazul în care nu există un adăpost în apropiere, oamenii sunt sfătuiți să rămână în interiorul locuințelor, departe de ferestre și de pereții exteriori.

Autoritățile recomandă respectarea indicațiilor transmise prin sistemul de avertizare și păstrarea calmului.