Senatul a adoptat săptămâna trecută inițiativa senatoarei USR Violeta Alexandru care introduce în Codul administrativ obligația de notificare electronică a titularilor actelor administrative individuale – permise, certificate, autorizații etc. – cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestora, potrivit unui comunicat. Urmează dezbaterile și votul din Camera Deputaților, camera decizională.

Proiectul vrea să prevină situațiile în care cetățenii ajung să folosească documente expirate sau să fie sancționați din cauza lipsei unei simple informări prealabile prin SMS, e-mail etc. Autoritățile și instituțiile publice vor fi obligate să transmită cu minimum 30 de zile înainte de expirarea actului, printr-un sistem digitalizat, un mesaj de avertizare.

În urma dezbaterilor din comisiile parlamentare, sistemul va fi funcțional începând cu 1 iulie 2028, timp în care autoritățile trebuie să pună la punct mecanismul de transmitere.

Proiectul a fost inițiat după aproape 3 ani de insistențe și luări de cuvânt în plenul Parlamentului realizate de Violeta Alexandru prin care cerea Guvernului să-și asume decizii în acest sens.

”Nu cred că statul are vreo bucurie să alerge după cei ale căror acte au expirat și să cheltuie aiurea bani și resurse ce puteau fi economisite printr-un simplu SMS. Vrem să facem administrația mai atentă la nevoile cetățenilor și să prevenim situațiile în care oamenii descoperă prea târziu că un document important a expirat. O notificare transmisă la timp poate însemna mai puține drumuri inutile, mai puțină birocrație și mai mult timp pentru rezolvarea formalităților necesare. În același timp, responsabilitatea titularului de a-și menține actele în termen rămâne esențială”, spune Violeta Alexandru.

Senatul este prima cameră sesizată. Inițiativa legislativă merge acum la Camera Deputaților pentru dezbateri si vot final.