Danone are un nou Managing Director pentru Europa Centrală. Va coordona operațiunile din România și alte patru țări
Danone l-a numit pe Konrad Kowalik în funcția de Managing Director pentru Europa Centrală, poziție din care va coordona activitatea companiei în România, Bulgaria, Ungaria, Cehia și Slovacia. Kowalik își va desfășura activitatea din București. Konrad Kowalik a preluat funcția începând din iulie 2026 și va fi responsabil de implementarea strategiei de creștere a Danone […]

Danone l-a numit pe Konrad Kowalik în funcția de Managing Director pentru Europa Centrală, poziție din care va coordona activitatea companiei în România, Bulgaria, Ungaria, Cehia și Slovacia. Kowalik își va desfășura activitatea din București.
Konrad Kowalik a preluat funcția începând din iulie 2026 și va fi responsabil de implementarea strategiei de creștere a Danone în regiune, precum și de consolidarea parteneriatelor cu clienții și a colaborării între echipele din Europa Centrală.
Kowalik are peste 20 de ani de experiență în industria bunurilor de larg consum și a ocupat mai multe poziții de conducere în cadrul Danone. Printre acestea se numără funcțiile de Country Manager pentru Țările Baltice, Director de Vânzări și Director Comercial la Nutricia Polonia. Cel mai recent, a fost Director de Zonă pentru Asia-Pacific și Japonia în cadrul Evian Volvic Alpro International.
„Sunt onorat să preiau această nouă responsabilitate și să lucrez alături de echipele talentate din Europa Centrală. Regiunea oferă oportunități semnificative de creștere, inovare și investiții”, a declarat Konrad Kowalik.
El îi succede lui Adrian Pascu, care își continuă parcursul profesional în afara companiei Danone.
Investiție de 10 milioane de euro în fabrica din București
Numirea noului director vine după ce Danone România a finalizat, la începutul acestui an, o nouă etapă de modernizare a fabricii din București, în urma unei investiții de 10 milioane de euro într-o nouă linie de ambalare.
Fabrica are 27 de ani de producție locală și exportă produse către alte 17 țări.



Nu există încă comentarii aprobate.