Naționala de fotbal a României va juca ultimele două partide din grupa de Liga Națiunilor. „Întâlnim un adversar care știe fotbal”, a transmis selecționerul Gheorghe Hagi înainte de confruntarea cu Polonia.

Duelul dintre România și Polonia va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională din București. Meciul va fi LiveText pe G4Media și în direct pe Antena 1.

„Am avut aproape o săptămână la dispoziţie, ne-am antrenat foarte bine, cred eu că suntem în perioada în care am şi învăţat lucrurile, ne-am cunoscut mult mai bine unul pe altul.

Cred şi sunt optimist că vom face un meci bun, un meci contra unui adversar care ştie fotbal, e foarte iute, e o echipă iute, atât cu mingea cât şi fără.

E reactivă, cu jucători foarte buni şi sperăm să o facem mult mai bine ca ei. Neuitând şi având la bază tot ce s-a întâmplat în Polonia (n.r. înfrângere cu 0-6) şi analizând şi făcând lucrurile, sper să le facem mult mai bine” – Gheorghe Hagi, în conferință de presă.

„Trebuie să ducem această presiune care există şi ea este, există şi trebuie să trăieşti cu ea şi să faci faţă, să te duci să încerci să produci rezultat, că până la urmă totul se rezumă la succes. Ne dorim succesul, îl căutăm, îl vrem, îl analizăm şi sperăm să vină, să-l avem, pentru că numai aşa o să vină şi bucuria şi fericirea şi toate” – Gheorghe Hagi.

România trebuie să învețe din înfrângeri

„Trebuie să învăţăm mult din înfrângeri ca să putem să căutăm şi să găsim victoria, să vină victoriile, pentru că ele ţi-aduc fericire, ele ţi-aduc bucurie, ele te unesc şi asta şi publicul şi toţi din România ne dorim să căutăm acest lucru. Noi, în primul rând, antrenorii, trebuie să facem treaba asta” – Gheorghe Hagi.

Naționala nu plânge după niciun jucător

Întrebat despre absențele lui Nicușor Stanciu și Ionuț Radu, selecționerul transmite că naționala României „nu plânge” după niciun jucător. Motto învățat din perioada de la Real Madrid.

„Nu o să plâng niciodată după niciun jucător. Suntem la echipa naţională. Echipa, federaţia, România e mult mai mare decât orice jucător.

Aşa că nu o să fac. Eu lucrul acesta nu o să-l fac. Am jucat şi eu la Barcelona şi la Madrid şi Madridul ştiţi ce motto are? Madridul. Niciun jucător nu e mai bun decât noi toţi.

Aşa că pe ideea asta merg şi eu. Jucătorul care vine la echipa naţională trebuie să vină cu drag, cu suflet şi cu tot şi el să fie 100% şi atunci vor veni şi vom face pe această direcţie”, a completat Gheorghe Hagi.

De-a lungul timpului, România și Polonia s-au întâlnit de 36 de ori. Tricolorii au câștigat de 14 ori, au fost consemnate 15 remize, iar polonezii s-au impus în șapte rânduri. Golaveraj: 55-59.

Reamintim că în duelul tur Polonia s-a impus cu un categoric 6-0.

Ionuț Radu, mesaj manifest după ce a fost acuzat că a refuzat naționala României: „Uneori, noi, românii, suntem mai apreciaţi şi mai bine primiţi în afară decât în propria noastră ţară”

Lotul României pentru meciurile din această lună

PORTARI
Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 4/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 5/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova, 0/0);

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 41/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 2/0), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 32/1), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 7/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 12/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 4/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 10/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 55/2), Lisav EISSAT (Bristol City, 6/0);

MIJLOCAȘI
Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 16/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 78/12), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 41/5), Marius CORBU (Ferencváros | Ungaria, 0/0), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 90/15), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 11/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 4/0);

ATACANȚI
Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 48/12), Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 19/1), Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 40/5), Ianis STOICA (Estrela Amadora | Portugalia, 0/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 57/8), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 22/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 11/3).

Liga Națiunilor, clasament

  1. Suedia 10 puncte (7-3 golaveraj)
  2. Bosnia 8 (6-3)
  3. Polonia 4 (7-4)
  4. România 0 (3-13)

România, programul meciurilor din Liga Națiunilor

  • Suedia – România 2-1
  • România – Bosnia și Herțegovina 2-4
  • Polonia – România 6-0
  • România – Suedia 0-1
  • România – Polonia, 14 noiembrie (21:45)
  • Bosnia și Herțegovina – România, 17 noiembrie (21:45).