România a înregistrat a doua cea mai puternică creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea din 2026, după Irlanda, potrivit estimărilor preliminare publicate vineri de Eurostat. PIB-ul României a avansat cu 2,1% față de trimestrul precedent, în timp ce economia Irlandei a crescut cu 5,5%, citează Agerpres.

La nivelul Uniunii Europene, Produsul Intern Brut a crescut cu 0,5% în trimestrul al treilea, comparativ cu trimestrul anterior. În zona euro, avansul a fost de 0,4%. Ritmul de creștere a încetinit față de trimestrul al doilea, când economia UE a avansat cu 0,7%, iar cea a zonei euro cu 0,6%.

În cazul României, creșterea din trimestrul al treilea vine după stagnarea economiei în trimestrul al doilea și o contracție de 0,3% în primele trei luni ale anului.

PIB-ul României a crescut cu 0,3% în ritm anual

Comparativ cu aceeași perioadă din 2025, PIB-ul zonei euro a crescut cu 1,3% în trimestrul al treilea, iar cel al Uniunii Europene cu 1,5%. Ambele economii au înregistrat ritmuri mai mari decât în trimestrul al doilea, când creșterile anuale au fost de 1,2%, respectiv 1,4%.

În România, economia a crescut cu 0,3% față de trimestrul al treilea din 2025, după ce în trimestrul anterior înregistrase o scădere anuală de 1,9%, potrivit datelor Eurostat.

Separat, Eurostat a publicat și datele privind ocuparea forței de muncă. Numărul persoanelor ocupate a rămas stabil în trimestrul al treilea, atât în zona euro, cât și la nivelul Uniunii Europene, comparativ cu trimestrul precedent.

În schimb, față de aceeași perioadă a anului trecut, ocuparea forței de muncă a crescut cu 0,4% în ambele regiuni.

CNSP estimează o contracție economică de 0,4% în 2026

Datele publicate anterior de Institutul Național de Statistică (INS) arată că economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul al treilea față de trimestrul precedent. Totuși, la nivelul primelor nouă luni din 2026, PIB-ul a scăzut cu 0,3% comparativ cu perioada similară din 2025.

Potrivit INS, PIB-ul din trimestrul al treilea a crescut cu 0,1% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe seria brută, și cu 0,3% pe seria ajustată sezonier.

La finalul lunii octombrie, Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere estimările privind economia României pentru 2026. Instituția anticipează o contracție economică de 0,4%, față de o creștere de 0,1% estimată anterior. Revizuirea reprezintă o ajustare negativă de 0,5 puncte procentuale.