De la 1 octombrie, șoferii nu mai plătesc taxa de pod la Fetești-Cernavodă, Giurgeni-Vadu Oii și Giurgiu pe sensul spre Bulgaria, transmit Radu Miruță, ministru interimar al Transporturilor și Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
„Noua lege elimină taxele de pod și aplică un principiu simplu pentru traficul greu: pentru camioane plătești taxa de drum în funcție de cât circuli și de cât poluezi cu mașina ta. Adică același sistem folosit în alte 24 de state din UE”, a transmis Miruță, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„De la 1 octombrie, taxa de pod dispare și intrăm într-un sistem modern de tarifare a drumurilor, bazat pe principii europene: cine folosește mai mult infrastructura și cine poluează mai mult contribuie corespunzător. Pentru autoturisme și autocare rămâne rovinieta, dar tariful va ține cont și de clasa de emisii. Pentru transportul greu de marfă intră în funcțiune TollRo: plata se face în funcție de distanța parcursă și de caracteristicile vehiculului. Este modelul folosit deja în numeroase state europene”, spune Cosma.