Olha are un singur cuvânt pentru a descrie cum a fost viața în Oleșki– un oraș aflat pe linia frontului – în ultimii ani: „Groază”, scrie BBC.

Coborând dintr-un autocar în regiunea ucraineană Cernihiv, alături de soțul ei, Viaceslav, de restul familiei și de câinele lor, Olha a fost completată de soțul ei: „Ne-am întors din iad”.

Cei doi soți s-au numărat printre sutele de locuitori evacuați din orașul ocupat de ruși, care au ajuns sâmbătă în nordul Ucrainei, traversând prin Belarus. Mulți dintre ei s-au reunit cu cei dragi, pe care nu îi mai văzuseră de ani de zile.

Oleșki, capturat de Rusia în primele zile ale invaziei la scară largă din februarie 2022, este blocat pe o parte de fluviul Nipru, iar pe cealaltă parte de forțele ruse.

Olha și Viaceslav au locuit acolo împreună cu fiul și fiica lor, ambii trecuți de vârsta de 30 de ani. Deși bombardamentele din jurul lor se intensificau, se temeau că o încercare de a fugi ar putea fi și mai periculoasă, întrucât rutele erau minate și expuse atacurilor cu drone.

Pe măsură ce proviziile se împuținau, cei doi au povestit că, la începutul acestei luni, au încercat să găsească hrană traversând câmpuri minate. „Oamenii călcau pe mine, mureau sau rămâneau mutilați – totul doar pentru a supraviețui”, a declarat Olha pentru BBC.

Au mâncat buruieni ca să supraviețuiască

Cei cărora le era prea frică să iasă în oraș au ajuns să gătească buruieni din grădină pentru a supraviețui.

„Am văzut că situația nu se îmbunătățește, așa că ne-am dat seama că trebuie să plecăm”, a spus Olha.

Viaceslav, care are părul cărunt și este înfășurat într-un steag ucrainean, ține în brațe un câine de talie mică. Stă lângă soția sa, Olha, care are părul blond, tuns bob. Amândoi privesc spre cameră.Viaceslav și soția sa, Olha, locuiau în Oleșki împreună cu copiii lor.

Această oportunitate a apărut la începutul săptămânii, când un armistițiu umanitar – negociat de prima doamnă a SUA, Melania Trump – a intrat în vigoare în regiunea Herson. Acesta a adus primele zile de pace din ultimii patru ani în zonă, permițând locuitorilor din Oleșki să fie evacuați. Se estimează că până la 6.000 de persoane, inclusiv 200 de copii, locuiau încă în Oleșki și în zonele învecinate, dintre care 1.700 chiar în oraș.

Vineri, locuitorii au avut la dispoziție un interval de patru ore pentru a pleca; a fost pus la dispoziție un convoi de 25 de autobuze pentru a prelua până la 750 de persoane evacuate, fiind prezente și ambulanțe pentru cei cu mobilitate redusă.

După ce au traversat teritoriul ocupat de ruși până în sudul Rusiei și au zburat ulterior în Belarus, persoanele evacuate au sosit sâmbătă, cu autobuzele, la o unitate militară din Cernihiv.

Pe platforma de debarcare, unde evacuații au fost înregistrați înainte de a-și continua drumul, unii dintre locuitorii în vârstă erau atât de slăbiți încât a fost nevoie să fie transportați pe tărgi.

Pentru mulți, a fost un moment de reîntâlnire plin de emoție.

Mîhailo, purtând o căciulă gri, își ține brațul în jurul uneia dintre fiicele sale, care plânge, cu capul sprijinit pe pieptul lui. Amândoi sunt înfășurați în steaguri ucrainene.

Mîhailo Palii afirmă că situația din oraș „se agrava tot mai mult”.

În momentul sosirii lui Mîhailo Palii, fiicele sale, Dașa și Ania – care se temeau că poate nu-l vor mai vedea niciodată – au alergat în viteză pe platformă, strigând și plângând.

Drumul spre o nouă viață

După o îmbrățișare plină de emoție, Palii a oferit câteva detalii despre viața din Oleșki, recunoscând că, până atunci, ascunsese multe dintre aceste aspecte față de familia sa.

„Baia a fost distrusă de o explozie”, a povestit el. „Au avut loc atacuri cu drone și lovituri cu rachete. S-au întâmplat astfel de lucruri, dar nu le-am spus nimic, pentru că știam că se vor îngrijora.”

Un bărbat mai în vârstă, îmbrăcat într-o geacă neagră de tip „bomber”, zâmbește în timp ce este fotografiat alături de soția sa; aceasta poartă o geacă turcoaz și o pălărie de tip „bucket hat”, ținând în brațe o pisică.

Tetiana și Volodîmîr – un cuplu care a sosit la Cernihiv cu o pisică – au povestit că întreaga lor locuință a ars complet în urmă cu trei ani, iar de atunci au trăit în casa abandonată a unui vecin. Pentru ei, plecarea – imediat ce a fost sigur să o facă – a fost o decizie ușoară. „Nu avem niciun regret că am plecat. Nu avem rude acolo. Copiii noștri sunt căsătoriți și nu locuiesc cu noi în oraș”, a spus Tetiana.

Însă cei care au reușit să scape își fac griji și pentru cei rămași în urmă. „Încă sunt mulți oameni acolo, care trăiesc în acele condiții”, a spus Olha.

Acum că persoanele evacuate au părăsit Oleșki, se confruntă cu o nouă provocare: să decidă încotro să meargă și cum să-și reconstruiască viața.

Palii a spus că își va căuta un loc de muncă pentru a-și putea întreține familia: „Nu există muncă pe care să nu o pot face. Să sap, să prășesc, să plantez, să construiesc. Pot face chiar și lucrări de demolare”.

Olha a precizat că ea și familia ei nu au rude în alte părți ale Ucrainei și că vor locui la niște cunoștințe pentru o perioadă, până când se vor pune din nou pe picioare.

„Dacă am reușit să supraviețuim în iad, vom supraviețui și aici.”