Premierul britanic: Incidentul de lângă o bază aeriană engleză de la finalul lunii septembrie „a fost aproape sigur dirijat” de Gardienii Revoluţiei din Iran
Premierul britanic Andy Burnham a declarat luni – într-un discurs susţinut în parlament – că incidentul din apropierea unei baze aeriene engleze din Fairford la sfârşitul lunii septembrie a „fost aproape sigur dirijat” de Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC), relatează AFP preluată de Agerpres. „Pot confirma că, potrivit evaluării noastre, este foarte probabi…

Premierul britanic Andy Burnham a declarat luni – într-un discurs susţinut în parlament – că incidentul din apropierea unei baze aeriene engleze din Fairford la sfârşitul lunii septembrie a „fost aproape sigur dirijat” de Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC), relatează AFP preluată de Agerpres.
„Pot confirma că, potrivit evaluării noastre, este foarte probabil ca (acest incident) să fi fost coordonat din Iran şi aproape sigur dirijat de Corpul Gardienilor Revoluţiei islamice iraniene”, a afirmat liderul laburist.
„Nu vom tolera aceste ameninţări pe teritoriul nostru. Vom reprima utilizarea de către Iran a reţelelor criminale, mobilizând toate puterile noastre pentru a-i ţinti pe ei şi canalele lor de finanţare”, a adăugat el.
La 27 septembrie, poliţia a intervenit în apropiere de baza aeriană din Fairford (sud-vestul Angliei), utilizată de SUA pentru a efectua atacuri împotriva Iranului, după ce serviciile de urgenţă fuseseră alertate în legătură cu prezenţa a „trei vehicule suspecte”.
Un vast perimetru a fost încercuit, iar zeci de locuinţe au fost evacuate în jurul bazei, utilizată de armata americană pentru „operaţiuni defensive”, potrivit Londrei, în războiul dus de SUA împotriva Iranului.
Dar incidentul rămâne învăluit în mister.
În interiorul vehiculelor, poliţia a spus că nu a găsit „niciun dispozitiv exploziv”, ci doar benzină în cantitate mare. Şapte bărbaţi – şase britanici şi un britanico-iranian – au fost arestaţi, dar toţi au fost eliberaţi pe cauţiune, fără să fi fost inculpaţi.
După incident, SUA au anunţat retragerea bombardierelor lor care staţionau în această bază.
Andy Burnham a anunţat de asemenea în parlament noi sancţiuni împotriva Teheranului, în timp ce Ministerul de Externe britanic a anunţat într-un comunicat că-l va convoca pe ambasadorul Iranului la Londra.
Noile sancţiuni vizează doi cetăţeni iranieni pentru implicarea lor „în activităţi ostile în numele regimului iranian, cu scopul evident de a ameninţa, planifica sau executa atacuri în străinătate”, potrivit şefului diplomaţiei britanice, Ed Miliband.
Este vorba de Ruhollah Bazghandi, şeful operaţiunilor de contraspionaj din cadrul Corpului Gardienilor, şi de Shahram Ali Reza Tamarzadeh Jakki, identificat ca un intermediar al unei reţele criminale. Ambilor le-au fost îngheţate activele în Regatul Unit, totodată fiindu-le interzisă intrarea pe teritoriul britanic.
Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, figurează pe lista oficială a entităţilor desemnate drept ameninţări la adresa statului, a amintit Miliband.



Nu există încă comentarii aprobate.