Conștientizând că principiul sacrosanct al liberului schimb și-a atins limitele, industria germană, confruntată cu pierderi masive de locuri de muncă, a jucat un rol decisiv în cele mai recente acorduri încheiate între Paris și Berlin pentru protejarea Europei în fața concurenței neloiale a Beijingului, scrie Le Monde, potrivit Rador Radio România.

Cele două acorduri din 5 și 15 octombrie 2026, care consacră voința comună a Parisului și Berlinului de a consolida protecția economică a Uniunii Europene în fața practicilor comerciale neloiale ale Chinei, marchează o ruptură în istoria economică a continentului.

Negociată timp de luni întregi între cele două capitale, această convergență de poziții reprezintă, în primul rând, un succes al dialogului franco-german. Ea nu ar fi fost însă posibilă fără o schimbare majoră de poziție a Germaniei: recunoașterea faptului că liberul schimb, doctrina fundamentală a economiei sale de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, și-a atins limitele. Această conștientizare a venit chiar din interiorul industriei, confruntată cu o prăbușire fără precedent a cotelor sale pe piețele de export în sectorul auto, în industria chimică și în construcția de mașini, cele trei domenii de excelență ale produselor „made in Germany”.

Schimbarea de poziție a fost cea mai spectaculoasă în sectorul construcției de mașini-unelte, în care Germania s-a aflat mult timp în fruntea pieței mondiale. „Ani la rând, am avut cu China o relație bazată pe o complementaritate foarte pronunțată. Știam că, mai devreme sau mai târziu, una dintre mașinile noastre avea să fie copiată, dar ideea dominantă era că industria germană acumulase atât de multă expertiză, încât câteva copii nu ar fi fost suficiente pentru a o amenința”, amintește Oliver Richtberg, purtătorul de cuvânt pentru comerț exterior al VDMA, federația constructorilor de mașini-unelte, un sector alcătuit din întreprinderi de dimensiune intermediară, printre cele mai atașate de libera concurență.

Iluzia unei superiorități eterne s-a spulberat brusc în 2022. Când inginerii germani și-au reluat deplasările în China după pandemia de COVID-19, au constatat că rivalii lor recuperaseră decalajul într-un timp fulgerător. Nu numai că metodele chineze de dezvoltare și producție fuseseră optimizate, permițând economii la o scară până atunci de neimaginat, dar regimul de la Beijing începuse să subvenționeze masiv industria. Rezultatul: grupurile chineze reușesc să fabrice mașini de înaltă tehnologie, de o calitate echivalentă cu cea a produselor germane, la aproape jumătate de preț, constată VDMA.

Presiunea se accentuează în anii următori. Confruntat din 2022 cu criza imobiliară, cu deflația și cu șomajul în rândul tinerilor, Beijingul își intensifică eforturile de sprijinire a industriei. Grupurile germane își văd atunci cotele pe piețele de export prăbușindu-se, nu doar în China, ci și în țări terțe, inclusiv în Europa. Consensul din industrie începe să se destrame. Din 2024, sectorul german al construcției de mașini-unelte a înregistrat în Germania o pierdere netă de 20.000 de locuri de muncă, iar industria auto, de 54.000. În ansamblul industriei dispar lunar 10.000 de locuri de muncă, dintre cele mai bine remunerate și mai bine protejate din țară.

O doctrină aproape căzută în desuetudine

În vara anului 2025, VDMA i-a surprins pe observatori publicând o „strategie privind China” de o fermitate fără precedent. Pentru prima dată, organizația de lobby cere UE „mecanisme de protecție eficiente” și „măsuri vamale compensatorii împotriva dumpingului și a denaturărilor neloiale ale concurenței”. Un an mai târziu, se arată și mai hotărâtă. „UE trebuie să acționeze mai rapid și cu mai multă fermitate împotriva subvențiilor, a dumpingului și a manipulării cursurilor de schimb”, a declarat Bertram Kawlath, președintele VDMA, prezentând documentul în luna iulie.

Pentru industriași, această schimbare reprezintă o ruptură aproape filozofică față de abordarea liberală care a alimentat prosperitatea țării încă de la „miracolul economic” german de după război. O întreagă doctrină a pieței, predată de decenii în universitățile germane, ajunge să pară depășită în fața practicilor chineze. Cu ce să fie înlocuită? Întrebarea rămâne deschisă: trebuie găsite instrumentele capabile să protejeze economia fără a distruge comerțul bazat pe reguli, un pilon al prosperității europene. Totodată, trebuie reînnoit dialogul dintre mediul politic și cel economic, care vede în stat un arbitru.

Demersul este cu atât mai delicat cu cât, chiar în interiorul industriei germane, nu toți actorii au aceeași poziție. În timp ce producătorii de mașini-unelte și furnizorii de componente auto pledează de luni întregi pentru o mai mare fermitate față de Beijing, constructorii de automobile au refuzat multă vreme orice abatere de la principiul liberului schimb. Pentru Volkswagen, BMW și Mercedes, China reprezintă mult mai mult decât o piață: este un furnizor de baterii, dar și un teren de învățare pentru ceea ce ei încă nu stăpânesc – automobilul bazat pe software, dezvoltat în mai puțin de doi ani. Au investit acolo miliarde de euro pentru a recupera decalajul. Dar și în acest caz iluziile se spulberă. În 2026, toți constructorii germani și-au văzut vânzările din China prăbușindu-se cu o treime și au anunțat eliminarea a mii de locuri de muncă.

Volkswagen, gigantul confruntat cu o criză devenită între timp existențială, este cel care a schimbat în cele din urmă direcția. Noua sa abordare, prezentată la Paris pe 11 octombrie și intitulată „Pentru Europa”, pledează pentru o „suveranitate industrială” europeană și o „colaborare strânsă între mediul economic și cel politic în Europa”. În iunie, grupul german se apropiase de Stellantis și Renault pentru a susține o etichetă „made in Europe”, condiție necesară pentru acordarea de subvenții sau avantaje fiscale. Parisul și Berlinul au convenit asupra acestei măsuri, menite să favorizeze furnizorii europeni de componente auto, precum și asupra unor restricții la importurile de vehicule „made in China”. Deși mai trebuie să convingă și celelalte capitale, acordul franco-german reprezintă primul pas al unei acțiuni concertate a industriei europene în privința Chinei.