Pe una dintre cele mai recente coperți a Vogue apare Meryl Streep, fotografiată de Annie Leibovitz și stilizată de Grace Coddington. Trei femei care aparțin unei generații pe care moda a tratat mult timp ca fiind secundară și care sunt acum, foarte vizibil, în centrul conversației.

Și nu e doar cazul lor. Actrițe, muziciene, editori, creatoare și femei din industrie trecute de 50, 60 sau 70 de ani sunt mai prezente ca oricând și, poate mai important, nu mai sunt prezentate doar ca „elegante pentru vârsta lor”.

Cred că aici este schimbarea reală.

Moda începe, în sfârșit, să accepte că stilul nu are termen de expirare.

„Îmbracă-te după vârsta ta” este una dintre regulile pe care le putem lăsa în urmă

Ani la rând, femeilor li s-a spus ce ar trebui să nu mai poarte după o anumită vârstă.

Nu mai purta fuste scurte. Nu mai purta decolteuri. Nu mai purta culori prea puternice. Acoperă brațele. Renunță la anumite imprimeuri. Nu încerca prea tare să fii „trendy”.

Problema este că toate aceste reguli pornesc de la aceeași idee: că stilul ar trebui să devină mai mic pe măsură ce înaintezi în vârstă.

În realitate, se poate întâmpla exact opusul.

După ani în care ai încercat suficiente croieli, culori și tendințe, începi să înțelegi mai bine ce îți place și ce nu. Nu pentru că există o uniformă a femeii de 50 de ani, ci pentru că relația cu propriul stil devine, pentru multe femei, mai clară.

Psihologul Sarah Seung-McFarland, specializată inclusiv în fashion și design psychology, vorbește tocmai despre ideea aceasta: stilul personal nu ar trebui să aibă o dată de expirare, ci să continue să evolueze odată cu identitatea.

Mi se pare un mod mult mai sănătos de a privi moda după 50 de ani.

Nu „ce mai am voie să port?”, ci „ce mă reprezintă acum?”.

Moda devine mai interesantă când încetează să te oblige să alegi între stil și confort

Una dintre direcțiile pe care le vedem tot mai mult în 2026 este dispariția ideii că hainele sofisticate trebuie să fie neapărat rigide.

Tailoring-ul este mai relaxat. Jachetele pot avea structură fără să fie incomode. Pantalonii pot fi impecabil croiți fără să pară că trebuie să stai nemișcată în ei toată ziua.

Și cred că aici industria recuperează ceva ce ar fi trebuit să înțeleagă mult mai devreme: femeile vor să trăiască în hainele lor.

Nu să arate bine timp de zece minute.

Nu să își țină respirația într-o rochie.

Nu să ajungă acasă cu picioarele distruse de pantofi.

Confortul nu anulează stilul. Uneori îl face mai bun.

Midi și maxi funcționează sezonul acesta, dar nu pentru că sunt „mai potrivite” după 50

Fustele și rochiile midi și maxi sunt din nou foarte vizibile în toamna 2026.

Dar nu cred că trebuie să le recomandăm femeilor trecute de 50 pentru că sunt „mai cuminți” sau „mai elegante pentru vârstă”.

Asta ar însemna să reconstruim exact regulile pe care încercăm să le eliminăm.

Sunt interesante pentru că oferă multe posibilități de styling.

O fustă midi poate fi purtată cu o cămașă simplă și blazer, cu un pulover mai greu și cizme sau cu o jachetă din piele.

O rochie maxi poate funcționa cu loafers, sneakers, cizme sau un palton lung.

Nu lungimea este cea care face ținuta „potrivită”. Proporția și felul în care o porți fac diferența.

Seturile coordonate rezolvă zilele în care nu ai chef să construiești o ținută de la zero

Există o categorie de haine pe care o apreciez din ce în ce mai mult: seturile coordonate.

Două piese din același material sau aceeași familie cromatică elimină aproape complet întrebarea „cu ce port asta?”.

Arată intenționat fără să necesite foarte mult styling și, în același timp, piesele pot fi purtate separat.

Un pantalon larg cu o cămașă sau un cardigan în aceeași nuanță poate funcționa la birou, la prânz sau seara doar prin schimbarea accesoriilor.

Este genul de formulă care nu are nimic de-a face cu vârsta și totul de-a face cu faptul că uneori vrem să ne îmbrăcăm bine în cinci minute.

Layering-ul este una dintre cele mai bune direcții ale toamnei

Toamna 2026 vine cu mult layering.

Pulovere peste cămăși, jachete peste knitwear fin, rochii purtate peste topuri, cardigane folosite aproape ca outerwear.

Și aici nu trebuie să existe nicio regulă legată de vârstă.

Layering-ul face pur și simplu o ținută mai interesantă.

În plus, este una dintre cele mai practice tendințe pentru perioada aceasta în care dimineața ai nevoie de jachetă, iar după-amiaza te întrebi de ce ai luat-o cu tine.

Dacă vrei să îl faci fără să încarci vizual ținuta, cheia este proporția: o piesă mai fluidă peste una mai apropiată de corp sau invers.

Nu cinci straturi doar pentru că podiumul le-a avut.

Culoarea nu trebuie să dispară odată cu vârsta

Poate una dintre cele mai obositoare idei despre stilul după 50 este că garderoba trebuie să devină treptat bej.

Nu.

Toamna 2026 vine cu multă culoare: cobalt, roșu puternic, burgundy, purple, butter yellow, turquoise.

Nu trebuie purtate toate simultan și nici nu trebuie să schimbi o garderobă neutră dacă asta îți place.

Dar dacă îți place culoarea, nu există niciun motiv pentru care să renunți la ea.

Uneori un pulover cobalt cu jeans dark-wash este suficient.

Alteori poate fi o geantă burgundy cu un palton camel.

Sau pantofi roșii cu un costum gri.

De fapt, combinațiile neașteptate de culoare pot deveni și mai interesante atunci când sunt purtate de cineva care nu simte nevoia să demonstreze că „știe trendurile”.

Ballet sneakers sunt interesanți, dar loafers nu trebuie aruncați

Ballet sneaker-ul este unul dintre pantofii care au câștigat foarte mult teren în 2026.

Are profilul mai delicat al unei balerine și elemente preluate de la sneaker, ceea ce îl face ușor de combinat cu pantaloni largi, fuste midi sau rochii.

Dar nu înseamnă că trebuie să renunți la loafers, sneakers clasici sau orice alt pantof care deja funcționează pentru tine.

Și aici cred că apare una dintre cele mai utile reguli pentru orice vârstă: trendurile ar trebui să intre în garderobă doar dacă rezolvă ceva ce îți lipsea deja.

Dacă nu ai nevoie de ballet sneakers, nu îi cumpăra doar pentru că sunt peste tot.

Brațele nu trebuie ascunse

Putem elimina direct regula asta.

Dacă îți place o rochie fără mâneci, o porți.

Dacă preferi o mânecă până la cot, o porți.

Decizia nu trebuie să pornească de la certificatul de naștere.

Același lucru este valabil pentru fustele scurte.

Există femei de 25 de ani care nu se simt confortabil într-un mini și femei de 65 care îl poartă excelent.

Lungimea potrivită este cea în care te simți bine și care funcționează cu proporțiile ținutei.

Atât.

Nu trebuie să te îmbraci mai discret doar pentru că ai trecut de 50

Uneori discursul despre „eleganța matură” devine doar o formulare mai politicoasă pentru ideea că femeile ar trebui să ocupe mai puțin spațiu odată cu vârsta.

Mai puțină culoare.

Mai puțină piele.

Mai puține trenduri.

Mai puțină atenție.

Nu văd de ce.

Dacă îți plac imprimeurile mari, poartă-le.

Dacă îți place un palton roșu, cumpără paltonul roșu.

Dacă vrei să porți denim cu denim, un costum oversized sau o jachetă din piele, nu există o vârstă la care aceste lucruri devin brusc interzise.

Stilul personal nu trebuie să se estompeze.

Nu trebuie nici să porți fiecare trend

Libertatea de a purta orice nu înseamnă obligația de a purta tot.

Și cred că aici experiența poate deveni un avantaj.

După suficient timp petrecut cu moda, recunoști probabil mai repede diferența dintre „îmi place asta” și „văd asta peste tot și de aceea cred că îmi place”.

Dacă un trend te atrage, încearcă-l.

Dacă nu, lasă-l să treacă.

Moda va inventa altul în câteva luni.

Una dintre cele mai simple formule este să aduci un singur element nou

Dacă vrei să actualizezi garderoba fără să simți că te-ai costumat în „tendințele sezonului”, poți începe foarte simplu.

Păstrezi piesele pe care deja le porți și introduci un singur element nou.

Un pulover cobalt cu jeans pe care îi ai de ani.

O eșarfă statement cu un outfit neutru.

O fustă midi cu o cămașă albă.

O geantă într-o culoare puternică purtată cu un costum clasic.

Nu este o regulă. Este doar o metodă foarte ușoară de a testa un trend înainte să îi oferi prea mult spațiu în garderobă.

Poate adevăratul lux după 50 este să nu mai porți lucruri doar pentru că „trebuie”

Cred că aici devine subiectul cu adevărat interesant.

La 20 de ani experimentezi mult.

La 30 poate încerci să construiești o identitate vestimentară mai clară.

Mai târziu, pentru multe femei, apare o libertate diferită: începi să renunți la lucrurile pe care le porți doar pentru că societatea ți-a spus că arată bine.

Pantofii care dor, dar sunt „eleganți”.

Pantalonii care nu te avantajează, dar sunt în trend.

Culoarea pe care toată lumea o poartă, deși tu ai urât-o întotdeauna.

Asta nu înseamnă renunțarea la modă.

Din contră.

Înseamnă că începi să o folosești mai mult în avantajul tău.

De ce femeile de peste 50 sunt una dintre cele mai interesante conversații din modă acum

Pentru că întrebarea începe să nu mai fie „cum trebuie să se îmbrace o femeie după 50?”.

Și asta este un progres.

Poate întrebarea corectă este: de ce ar trebui să se îmbrace diferit doar pentru că a împlinit 50 de ani?

Unele femei vor purta costume minimaliste.

Altele vor purta rochii florale.

Altele vor purta mini, piele, sneakers, bijuterii enorme sau totul negru.

Nu există o uniformă și nici nu ar trebui să existe.

Unul dintre lucrurile frumoase la stil este că poate continua să se schimbe exact în același timp în care te schimbi și tu.

Și poate aceasta este direcția cea mai interesantă pe care moda o poate lua acum: să înceteze să mai trateze vârsta ca pe o restricție de styling.

Pentru că stilul nu devine mai puțin relevant după 50. Doar devine mai personal.