VIDEO | Aberație feroviară, corectată: Trenurile moderne nu mai încetinesc forțat la 40 km/h, după o regulă din 1975, acolo unde locomotivele vechi trec cu viteză maximă
Asociația Pro Infrastructură semnalează corectarea unei aberații feroviare care făcea trenurile moderne să încetinească forțat până la 40 km/h în anumite locuri de pe rețea, conform unei reguli arhaice, valabile din 1975, acolo unde totuși trenurile vechi pot trece cu viteză maximă. În mai, Asociația semnala că ramele Coradia și PESA, locomotivele noi Alstom Traxx […]

Asociația Pro Infrastructură semnalează corectarea unei aberații feroviare care făcea trenurile moderne să încetinească forțat până la 40 km/h în anumite locuri de pe rețea, conform unei reguli arhaice, valabile din 1975, acolo unde totuși trenurile vechi pot trece cu viteză maximă.
În mai, Asociația semnala că ramele Coradia și PESA, locomotivele noi Alstom Traxx și cele modernizate prin PNRR dar și automotoarele Desiro sunt nevoite să frâneze la 40 km/h în multe locuri de pe rețea în care trenurile vechi trec cu 80-120 km/h.
API susține că un ordin de ministru este pe cale să elimine anomalia tehnică.
„Vrem să îi felicităm și să le mulțumim oamenilor de bine din Ministerul Transporturilor care au reușit în timp record să rezolve aberația creată încă din 1975 și care a început să aibă efecte în anii 2000 odată cu sosirea unităților Desiro. Mulțumiri și ceferiștilor de la Instalații SCB care ne-au ajutat să înțelegem problema, mecanicilor care ne-au arătat cum se manifestă și voluntarilor care au filmat trenurile noi încetinind aparent inexplicabil, spre deosebire de cele vechi – vezi link în comentarii”, transmite Asociația.
De ce sunt forțate trenurile noi să încetinească
Asociația amintește că, în decembrie 2021, un membru al comunității a observat un fenomen ciudat: în timp ce garniturile mai vechi ale operatorului TFC treceau rapid peste macazul „în abatere” spre Aeroportul Otopeni, automotoarele Desiro ale CFR Călători încetineau masiv.
API publică și imagini care arată că, în dreptul semnalului verde care indică 80 km/h, mecanicul apasă Butonul „Depășire Ordonată” (BDO) care emite un sunet specific. Apăsându-l, mecanicul practic spune „da, am văzut că trebuie să reduc viteza”.
Conform Asociației, problema este că BDO ar trebui folosit exclusiv în cazuri excepționale, la trecerea cu ordin scris peste un semnal roșu. Folosirea atipică a BDO este un „fix”, o găselniță românească din 1975, reclamă API.
Asociația susține că, din 2000 încoace, trenurile „mai noi” precum Desiro sunt dotate cu un sistem de autostop mai recent (PZB-1990) unde BDO nu mai are efect la peste 40 km/h, de unde și „viteza melcului” observată la ramificația Otopeni.
Ulterior, Asociația a aflat că butonul special se folosește inclusiv la limitări de viteză. O reducere de la 160 la 120 km/h la Mediaș trebuie tratată ca un semnal roșu depășit cu BDO.
Rezultatul este că Desiro și achizițiile mai recente (Coradia, PESA, locomotivele Alstom Traxx și cele din PNRR) merg cu 40 km/h în loc de 120 km/h.
Zeci de trenuri afectate, timp pierdut pentru călători
Asociația Pro Infrastructură avertiza că această problemă nu este izolată. Pe lângă Radna și Mediaș, regula din 1975 afectează circulația în numeroase alte puncte cheie: Mintia, Deva, Orăștie, Sântimbru, Blaj, Sighișoara.
API afirma recent că tot materialul rulant nou – 55 locomotive modernizate prin PNRR, 37 rame Alstom Coradia, peste 80 de rame PESA, 16 locomotive Alstom Traxx – este nevoit să frâneze „inexplicabil” în toate aceste puncte de pe rețea, generând:
- Pierderi de timp majore pentru călători.
- Consum ridicat de energie (frânări și accelerări repetate).
- Confuzie în rândul pasagerilor care văd trenuri noi „târându-se” pe linii proaspăt modernizate.
Modificare pregătită de autorități
Asociația Pro Infrastructură notează că autoritățile pregătesc deja modificări pentru a rezolva această problemă.
„Grupul de lucru de la minister constituit în iunie 2026 a ajuns rapid la concluzia firească: în loc să comande oprirea cu inductorul de 2000 Hz, inductorul din cale va fi de 1000 Hz care dă comanda locomotivei să urmărească dacă mecanicul reduce viteza la 85 km/h pentru trenurile rapide, 70 km/h la Regio și 55 km/h la marfare. Practic, în loc să frâneze la 40 km/h și apoi să accelereze iar, vehiculele moderne pot trece cu 85 km/h: o diferență majoră în consumul de energie, confortul călătorilor și scăderea timpului de parcurs cu minute bune”, arată API.
Deocamdată noua prevedere va fi la stadiul de „derogare temporară”. Se vor testa mai întâi abaterile unde trec cele mai multe trenuri: macazul cu 80 km/h spre aeroportul Otopeni unde a început povestea și macazul dinspre București spre Ploiești Vest/Brașov cu 100 km/h (linia directă se consideră spre Ploiești Sud). Pe ambele macazuri trec zeci de garnituri pe zi și tot mai multe dintre ele au PZB-90.
De asemenea, vor fi înlocuite cu inductor „de galben” (1000 Hz) limitările de la 160 km/h la 120 km/h și apoi 80 km/h de la Mediaș. Sigur, este încă ciudat că la o limitare de 120 trebuie reducere la 85 (apoi accelerare spre 120), dar atât permit funcțiile sistemului PZB-90. Se va putea circula cu 120 „curat” doar cu sistemul ETCS.
Soluția care întârzie: Sistemul ETCS
Deși România a investit milioane de euro în sistemul european ETCS (care gestionează digital vitezele fără a fi nevoie de încetiniri absurde), implementarea acestuia pe coridoarele modernizate avansează extrem de greu.
„Până când ETCS va fi funcțional – proces care mai poate dura 5-10 ani în ritmul actual – trenurile noi vor rămâne prizonierele unor reguli arhaice de care ceferiștii încă țin cu dinții”, afirmau recent reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.



Nu există încă comentarii aprobate.