75% dintre elevii români cer ajutor când temele devin dificile, plasându-se în media țărilor OCDE, arată raportul PISA 2025. În plus, aproximativ o treime dintre elevii spun că renunță să-și facă temele dacă acestea sunt prea lungi.

Atitudinea elevilor față de învățare apare în raportul PISA 2025 și este măsurată prin mai multe dimensiuni: motivația (curiozitatea și perseverența), capacitatea de acțiune (stabilirea obiectivelor și solicitarea de ajutor) mentalitatea de creștere, adică atunci când elevii au convingerea sau nu că inteligența poate fi dezvoltată prin muncă, efort și feedback.

  • În cadrul PISA 2025, la care au participat 760.000 de elevi cu vârsta de 15 ani din întreaga lume, au fost evaluate atât competențele lor la Științe, Matematică, Citire, cât și cele în domeniul digital și la Limba engleză ca limbă străină. Toți participanții au completat și o serie de chestionare pe diverse teme, de la relația cu școala la teme de mediu. Din România au participat, potrivit Notei de țară, 7.725 de elevi din 322 de școli, reprezentând circa 76% din populația tinerilor cu vârste de 15 ani, la care se adaugă un eșantion suplimentar, din aceleași școli, pentru evaluarea la Limba engleză.

Datele PISA 2025 sugerează că solicitarea de ajutor este o formă comună și larg răspândită de învățare autoreglementată în țările OCDE.

Aproximativ 77 % dintre elevii din țările OCDE au declarat că cer ajutor atunci când întâmpină dificultăți în învățare, iar aproximativ același procent a declarat că apelează la profesori pentru ajutor atunci când au nevoie, deși există diferențe semnificative de la o țară la alta. (PISA 2025, volume 1, pag 181)

Elevii cer ajutorul atât profesorilor cât și colegilor.

Elevii cer ajutor profesorilor când temele devin dificile – în România 75,3% pe poziție similară cu Irlanda, Italia, Ungaria. În Republica Moldova 78% dintre elevi cer ajutor profesorilor iar procentul crește și depășește 80% Qatar, Olanda, China sau Islanda (84,5% aproape ce cel mai ridicat nivel)

Elevii cer ajutor colegilor când temele devin dificile – 82% în România (peste media OECD), pe același nivel cu Croația, Cehia, Qatar, Ungaria, Muntenegru, Lituania, în Japonia 85%, în China 89% și Singapore 90%.

Aproximativ o treime dintre elevii din țările OCDE au declarat că renunță să-și facă temele dacă acestea sunt prea lungi, procent în creștere în majoritatea statelor.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro