Angajatorii din România oferă 30.033 de muncă la nivel naţional, iar alte 101 posturi sunt disponibile în Spaţiul Economic European (SEE), prin intermediul reţelei EURES România, transmite Agerpres, care citează date ale Agenţiei Naționale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.307); curier (1.816); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (1.450); manipulant mărfuri (1.164); muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (1.106); lucrător comercial (1.029); agent de securitate (881); muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (633); dulgher (exclusiv restaurator) (493); fierar betonist (489) etc.

Din locurile de muncă vacante, 2.040 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; medic în diverse specializări; manager în diferite domenii de activitate; specialist în diverse domenii de activitate; consilier /expert/ inspector/ referent/economist în economie generală etc.), 5.318 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (agent de securitate; asistent medical generalist; casier; funcţionar informaţii clienţi; asistent personal al persoanei cu handicap grav etc), 6.647 pentru persoanele cu studii profesionale (conducător auto transport rutier; sudor; lucrător comercial; sudor; operator la maşini-unelte cu comandă numerică; lăcătuş mecanic etc.),

Restul de 16.028 locuri de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (curier; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet; muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii; manipulant mărfuri; muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor etc).

În ceea ce priveşte Spaţiul Economic European, angajatorii oferă, prin EURES România, 101 de de muncă vacante, cele mai multe fiind în: Norvegia – 45 pentru lucrător în producţie la prelucrarea somonului; Republica Cehă – 20 pentru operator/operatoare linie de producţie şi muncitor/muncitoare la asamblarea echipamentelor mecanice; Olanda – 16 pentru mecanic de camioane şi inspector veterinar; Germania – 10 pentru lucrător ajutor în podgorie; Malta – 5 pentru tehnician arheolog, arheolog, specialist procese operaţionale (piaţa din România); analist chimie control calitate; Slovenia – 4 pentru mecanic lift; Spania – un loc de muncă pentru manager mentenanţă.