Comisia Europeană propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă
Comisia Europeană a adoptat marți, 15 septembrie, pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă, al cărei scop este să garanteze drepturi sociale clare pentru toți, oriunde în UE, indiferent de locul în care aleg să locuiască și să lucreze. Pachetul de măsuri privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă le va permite lucrătorilor să […]

Comisia Europeană a adoptat marți, 15 septembrie, pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă, al cărei scop este să garanteze drepturi sociale clare pentru toți, oriunde în UE, indiferent de locul în care aleg să locuiască și să lucreze.
Pachetul de măsuri privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă le va permite lucrătorilor să își dovedească și să își revendice drepturile în materie de securitate socială și de asigurări de sănătate, precum și să le fie înțelese calificările peste tot în UE și să le fie recunoscute în mod oficial acolo unde profesia este reglementată, informează Comisia Europeană într-un comunicat de presă.
Pachetul conține noi norme și instrumente care îi vor proteja mai bine pe lucrătorii mobili împotriva abuzurilor și vor elimina procedurile administrative lente și complexe care împiedică întreprinderile să recruteze talente sau să furnizeze servicii în întreaga UE. Administrațiile naționale vor beneficia de o cooperare mai eficientă pentru a asigura respectarea drepturilor lucrătorilor și pentru a combate fraudele.
„Piața unică trebuie să devină, de asemenea, o veritabilă piață a competențelor, cu mai multe oportunități pentru lucrători și pentru întreprinderi. Aceasta este ceea ce își propune să facă pachetul – să abordeze două dintre cele mai dăunătoare zece bariere și să valorifice la maximum talentele pe care le avem în Europa, precum și să atragă mai multe talente. Simplificarea și o aplicare mai strictă merg mână în mână – competențele, recunoașterea și protecția vor traversa fără probleme granițele. Este o situație reciproc avantajoasă”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Ce aspecte sunt incluse în pachetul de mobilitate a forței de muncă
Pachetul include o comunicare privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă și cinci propuneri legislative:
- un regulament de instituire a unui pașaport european de securitate socială;
- un „act privind portabilitatea competențelor”, un regulament privind calificările digitale și comparabile;
- un regulament de consolidare a Autorității Europene a Muncii;
- o directivă de modificare privind calificările profesionale;
- o directivă privind calificările resortisanților țărilor terțe.
Odată pus în aplicare integral, pachetul va oferi beneficii estimate la 6 miliarde EUR până în 2040, prin recunoașterea mai rapidă a calificărilor profesionale, prin verificarea în timp real a documentelor de securitate socială și prin alte economii pentru întreprinderi, pentru lucrători și pentru autorități, precum și prin evitarea fraudelor.
Utilizarea documentelor digitale la nivel transfrontalier
Pașaportul european de securitate socială (ESSPASS) le va permite oamenilor să solicite și să primească integral online documente de securitate socială, inclusiv cardul european de asigurări sociale de sănătate și documentul portabil A1 pentru lucrătorii detașați.
Prin intermediul portofelului UE pentru identitatea digitală, oamenii care se mută în altă țară din UE vor putea stoca și prezenta aceste documente în format digital, în timp ce administrațiile vor putea să le verifice rapid și în siguranță. Acest spațiu digital va fi pus la dispoziția cetățenilor și a întreprinderilor din întreaga UE până la sfârșitul anului.
Pe parcursul a 12 ani, digitalizarea ar putea duce la economii de până la 64 de milioane EUR pentru întreprinderi, 69 de milioane EUR pentru furnizorii de servicii medicale și 72 de milioane EUR pentru inspectorii de muncă, datorită unei verificări transfrontaliere mai rapide. Semnăturile digitale ar putea evita fraude în valoare de până la 277 de milioane EUR în aceeași perioadă.
Competențele și calificările, verificate mai ușor în alte state
Calificările vor fi emise într-un format digital standardizat și vor fi disponibile în portofelul UE pentru identitatea digitală. Acest lucru va facilita verificarea autenticității calificărilor. De asemenea, Comisia propune punerea la dispoziție a unui nou instrument UE de comparare a calificărilor, care să funcționeze pe baza informațiilor din bazele de date naționale privind calificările. Acesta le va oferi angajatorilor și lucrătorilor o modalitate simplă și gratuită de a înțelege și de a compara calificările între statele membre.
Comisia a mai propus și actualizarea normelor privind recunoașterea calificărilor profesionale în profesiile reglementate. O procedură digitală obligatorie va face ca recunoașterea transfrontalieră a profesioniștilor cum ar fi medicii, asistenții medicali, inginerii și profesorii să fie mai rapidă (cinci săptămâni în loc de trei luni), mai ieftină și mai sigură, menținând în același timp un nivel ridicat de siguranță publică, de protecție a consumatorilor și de standarde profesionale.
Recunoaștere automată pentru mai multe profesii
Prin intermediul unor cadre comune de formare, Comisia va extinde recunoașterea automată la mai multe profesii reglementate, în special la cele care înregistrează deficite pe baza unei liste preliminare de 10 profesii suplimentare. Comisia a adoptat astăzi primul astfel de cadru pentru fizioterapeuți, una dintre cele mai mobile profesii din UE.
De asemenea, noile norme vor stabili standarde comune pentru recunoașterea calificărilor obținute în afara UE pentru cetățenii UE și pentru profesioniștii din țări terțe care lucrează pe piața unică sau care candidează din străinătate. Aceste proceduri durează în prezent 14 luni, în medie, în timp ce standardele comune vor scădea durata lor la 4 luni, reducând cu până la jumătate costurile administrative de angajare pentru angajatori. Pentru șapte profesii în care există deja standarde de formare la nivelul UE, calificările furnizate de instituții acreditate din afara UE și examinate de organisme europene de asigurare a calității vor fi recunoscute automat. Statele membre păstrează controlul deplin asupra persoanelor care sunt admise pe teritoriul lor și asupra standardelor de exercitare a unei profesii.
Consolidarea Autorității Europene a Muncii
Odată adoptat, regulamentul propus de Comisie va dota Autoritatea Europeană a Muncii (ELA) cu instrumente mai puternice pentru a sprijini statele membre în ceea ce privește asigurarea respectării legislației UE. El îi va permite ELA să își amelioreze capacitatea de a furniza o evaluare a riscurilor pentru inspecții, cu scopul de a ajuta inspectoratele naționale să direcționeze mai bine controalele. De asemenea, propune consolidarea cooperării și a expertizei transfrontaliere cu ofițeri naționali de legătură specializați în inspecții. El va îmbunătăți și mai mult accesul la informațiile privind drepturile și obligațiile prin acordarea de granturi organizațiilor ce sprijină persoanele care lucrează în alte state membre și angajatorii care furnizează servicii sau recrutează în alte state membre ale UE.
Propunerea extinde și mai mult mandatul ELA pentru a combate abuzurile împotriva resortisanților din țări terțe care lucrează în UE și pentru a combate angajarea ilegală. De asemenea, va simplifica procedura de mediere a ELA, ajutând statele membre să soluționeze mai rapid litigiile transfrontaliere și evitând acțiunile în justiție, reducând astfel costurile și incertitudinea și îmbunătățind cooperarea administrativă.
Etapele următoare
Oamenii vor vedea primele beneficii practice după adoptarea inițiativelor de către Parlamentul European și Consiliu și după intrarea în vigoare a principalelor măsuri.
Documentele de securitate socială vor fi digitalizate în etape, începând cu documentul portabil A1 pentru lucrătorii detașați, la un an de la intrarea în vigoare a Regulamentului ESSPASS, urmat de cardul european de asigurări sociale de sănătate și de alte documente, în termen de trei ani.
Modificările aduse transferabilității calificărilor și competențelor vor fi, de asemenea, introduse treptat: o recunoaștere mai simplă a calificărilor din afara UE în termen de doi ani de la adoptare, iar calificările digitale în portofelul UE pentru identitatea digitală și recunoașterea mai ușoară a profesiilor reglementate – în termen de trei ani.
Odată adoptat mandatul revizuit, ELA poate începe să implementeze modificările și se preconizează că în perioada 2028-2030 se vor realiza îmbunătățiri.
Context
În 2024, 14 milioane de europeni locuiau într-un alt stat membru al UE, inclusiv peste 10 milioane de persoane cu vârstă de muncă (3,9 % din populația în vârstă de muncă din UE). În același timp, 18 % din respondenții la un sondaj Eurobarometru recent au spus că ar dori să lucreze în străinătate.
În cadrul summitului UE din martie, liderii UE au solicitat măsuri de sporire a mobilității lucrătorilor prin îmbunătățirea recunoașterii reciproce a calificărilor profesionale și prin consolidarea portabilității competențelor, inclusiv prin digitalizare. Acest pachet pune în aplicare foaia de parcurs „O Europă, o piață”, care a identificat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă și inițiativa privind portabilitatea competențelor ca fiind rezultate prioritare pentru o piață unică mai integrată.



Nu există încă comentarii aprobate.