Te-ai putea întreba ce mai poate spune în 2026 un film despre generalul Charles de Gaulle și cei patru ani de război (1940 – 1944), petrecuți într-un exil auto-impus, în tentativa disperată de a restaura integritatea și prestigiul unei Franțe ocupate de Germania nazistă?

Ei bine, filmul lui Antonin Baudry reușește să prezerve acuratețea istorică și o redare artistică extrem de inspirată, în două episoade “Resistance” și “Liberté”, fiecare de câte 2 ore și 40 de minute, utilă pentru cei care nu știau nimic despre acest episod istoric fundamental și plăcut pentru cinefili.

Prima parte (1940 – 1942), reprezintă ecranizarea perioadei de traversare a deșertului (uneori chiar la propriu) de către generalul (inițial colonelul) Charles de Gaulle, comandantul unei divizii de blindate în cursul scurtei și dezastruoasei bătălii din mai – iunie 1940 împotriva Wermacht-ului german.

De Gaulle (jucat în film de actorul franco-armean Simon Abkarian) decide să continue lupta  împotriva naziștilor, atunci când aproape toți francezii se resemnaseră la un armistițiu umilitor cu Hitler, semnat de mareșalul Philippe Petain, lider al guvernului colaboraționist de la Vichy. Pentru aceasta, el pleacă în exil la Londra unde se auto-declară lider al “Francezilor liberi”, deși în iunie 1940 foarte puțini îl luau în serios.

Relația sa cu prim ministrul britanic Winston Churchill (jucat magistral de Simon Russell Beale) – una de iubire/ură – va juca rolul central pe toată durata războiului. Refuzul lui De Gaulle de a renunța la iluzia măreției Franței duce la episoade dramatice și afectează chiar coeziunea aliaților, un exemplu fiind refuzul său de a se angaja într-o luptă fratricidă directă cu forțele loiale lui Petain în tentativa de cucerire a portului Dakkar din Senegal.

Don-Quijotismul său – recucerirea Imperiului Francez din mâinile regimului de la Vichy,  începând cu Ciad și Camerun – stârnește inițial scepticism și chiar deriziune, dar pe măsura trecerii timpului tot mai mulți francezi din exil realizează că strategia lui De Gaulle are șanse de reușită.

Un episod mai puțin cunoscut este bătălia de la Bir Hakeim din nordul Africii, unde o brigadă franceză de sub 4.000 de oameni a ținut piept timp de 16 zile în mai – iunie 1942 forțelor germano-italiene de peste 10 ori mai numeroase, permițând trupelor britanice încercuite să se salveze și să pregătească peste câteva luni respingerea armatei germane la El Alamein. Poate că data viitoare când luați metroul de la stația Bir Hakeim de lângă Turnul Eiffel din Paris, veți ști ce semnificație are acest nume.

Relația lui De Gaulle cu președintele Statelor Unite, Franklin Delano Roosevelt (jucat de Campbell Scott) pare ce mai exagerată față de realitatea istorică. Roosevelt era sceptic cu privire la legitimitatea lui De Gaulle, dar reproșurile adresate lui Churchill cu privire la încrederea acordată liderului Francezilor liberi și disprețul arătat acestuia par ușor îngroșate.

Dialogurile dintre De Gaulle și Churchill, care alternează în franceză și engleză sunt savuroase, deși nici Churchill (un îndrăgostit de limba franceză, pe care și mama și soția sa o vorbeau fluent), nici Da Gaulle (care avea la sosirea la Londra o stăpânire limitată a limbii engleze), nu erau în realitate atât de fluenți în limba străină.

Ambele episoade au un ritm foarte alert, nu există niciun moment de respiro, iar scenele de luptă par destul de realiste pentru un spectator nespecialist.

Pe lângă cuplul Abkarian – Russel Beale trebuie remarcată prezența actriței franco-române, Anamaria Vartolomei (27 de ani), în rolul Liviei, rezistenta evreică (unul dintre personajele fictive ale filmului).

Baudry a colaborat la scenariul filmului cu Julian T. Jackson, autorul cărții “O anumită viziune asupra Franței: Viața lui Charles de Gaulle”. Rezultatul este un film-eveniment pe care vă recomand călduros să-l vizionați.