Nicușor Dan: Guvernul Luca Niculescu va trece de Parlament, sper să facă reformele așteptate de români. Bugetul pe 2027 trebuie trecut de Parlament anul acesta
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la finalul reuniunii Consiliului European, că există șanse ca Guvernul desemnat de Luca Niculescu să treacă de Parlament și a subliniat că România are nevoie de stabilitate pentru rectificarea bugetară și pentru adoptarea bugetului pe 2027. Șeful statului speră ca noul Executiv să înceapă și reformele așteptate de români, […]

Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la finalul reuniunii Consiliului European, că există șanse ca Guvernul desemnat de Luca Niculescu să treacă de Parlament și a subliniat că România are nevoie de stabilitate pentru rectificarea bugetară și pentru adoptarea bugetului pe 2027. Șeful statului speră ca noul Executiv să înceapă și reformele așteptate de români, nu doar să gestioneze problemele urgente.
Nicușor Dan a salutat acordurile dintre premierul desemnat și partidele politice, despre care spune că ar trebui să asigure stabilitatea guvernării pentru o perioadă semnificativă. Printre prioritățile imediate se numără rectificarea bugetară, dar și adoptarea bugetului de stat pentru anul viitor până la finalul acestui an.
„Eu sunt bucuros că există acorduri între primul ministru și partide. Aceste acorduri prevăd o stabilitate de care România are nevoie, pentru rectificare, care e urgența, pentru bugetul pe anul viitor, pe care sper să îl trecem prin Parlament anul acesta, și pe chestiuni de bun simț care asigură stabilitatea guvernării pentru o perioadă semnificativă”, a declarat președintele.
Acesta a adăugat că ar fi preferat ca acordul politic să fie obținut mai devreme, în condițiile în care negocierile pentru formarea unei noi formule guvernamentale au durat mai multe luni.
„Sunt bucuros că așteptarea românilor devine realitate. Evident că m-aș fi bucurat să devină realitate acum 4-5 luni. Eu cred că sunt șanse ca acest Guvern să treacă”, a afirmat Nicușor Dan.
Nicușor Dan: Sper ca noul Guvern să facă reformele așteptate de români
Întrebat dacă este mulțumit de componența noului Guvern, președintele a spus că numirea Executivului este responsabilitatea partidelor parlamentare, într-un sistem democratic.
„Nu trebuie să fiu eu mulțumit. Suntem într-o democrație, în democrație oamenii votează partide, iar partidele prin votul lor în Parlament numesc Guvernul. Mai departe, pe măsurile lui, o să încerc să colaborez instituțional cu acest Guvern și sper să nu fiu în situația să îi critic”, a declarat Nicușor Dan.
Șeful statului a fost întrebat și dacă premierul desemnat Luca Niculescu va avea rolul de a gestiona problemele urgente sau va putea începe reforme structurale, precum reforma administrativ-teritorială și reforma salarizării.
„Dacă ești în politică trebuie să faci cât mai mult din ce așteaptă oamenii care ți-au dat votul. Românii așteaptă reformă, eu sper ca acest Guvern să facă cât mai multe din reformele pe care le așteaptă oamenii”, a răspuns președintele.



Nu există încă comentarii aprobate.