Firmele din România care angajează muncitori din afara Uniunii Europene trebuie să respecte noi obligații privind plata salariilor, contractele de muncă, cazarea și integrarea angajaților. Printre cerințele introduse de OUG 32/2026 se numără organizarea unor cursuri de limba română timp de minimum șase luni, plata salariilor exclusiv în conturi bancare și constituirea unei garanții de 1.000 de euro pentru fiecare lucrător recrutat direct, în anumite condiții. Nerespectarea obligațiilor poate atrage amenzi de până la 30.000 de lei, potrivit unei analize realizate de compania TAKT Recruitment.

Noile reguli vizează companiile care recrutează personal din țări precum India și alte state din afara Uniunii Europene, în special pentru activități în transporturi, construcții, producție, logistică și HoReCa.

Potrivit TAKT Recruitment, cererea pentru muncitori străini continuă să crească, în ciuda condițiilor mai stricte de recrutare. Printre cei mai căutați angajați se numără șoferii profesioniști, sudorii, mecanicii și operatorii de producție.

Salariile oferite pornesc de la aproximativ 2.700–3.500 de lei net și pot depăși 5.000–10.000 de lei net în cazul șoferilor profesioniști, potrivit companiei de recrutare.

Cosmin Șerban, Managing Director & Co-Founder al TAKT Recruitment.

„Regulile pentru angajarea muncitorilor străini sunt mai stricte, însă nevoia de personal din India și din alte state din afara UE continuă să crească. Cei mai căutați sunt șoferii profesioniști, sudorii, mecanicii, operatorii de producție și muncitorii din construcții, logistică și HoReCa, iar salariile pornesc de la aproximativ 2.700–3.500 de lei net și pot depăși 5.000–10.000 de lei net în cazul șoferilor profesioniști.

Pentru angajatori, provocarea nu mai este doar să găsească oamenii potriviți, ci să gestioneze corect întregul proces, de la selecție și verificarea documentelor până la angajare și integrare. Colaborarea cu o agenție autorizată reduce birocrația, riscul unor întârzieri sau sancțiuni și le permite companiilor să se concentreze pe activitatea lor, nu pe administrarea procedurilor de recrutare internațională”, explică Cosmin Șerban, Managing Director & Co-Founder al TAKT Recruitment.

Cursuri obligatorii de limba română, minimum șase ore pe săptămână

Una dintre obligațiile importante pentru angajatorii care aduc lucrători străini este organizarea cursurilor de limba română și de integrare culturală și socială.

Potrivit OUG 32/2026, firmele trebuie să asigure aceste cursuri pentru o perioadă de minimum șase luni de la începerea activității lucrătorului în România, cu o durată de cel puțin șase ore pe săptămână.

Cursurile pot fi organizate direct de angajator sau prin intermediul unor furnizori acreditați, instituții publice, organizații specializate ori instituții de învățământ.

Obligația presupune un efort organizatoric suplimentar pentru companiile care recrutează personal din state ale căror cetățeni nu cunosc limba română.

În același timp, angajatorii trebuie să se asigure că instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă este realizată într-o limbă pe care lucrătorul o înțelege și că acesta primește echipamentele de protecție necesare.

Salariile trebuie plătite în cont bancar, iar contractele redactate în două limbi

O altă obligație introdusă de legislație privește plata salariilor. Angajatorii trebuie să achite salariul sau remunerația exclusiv în contul bancar al lucrătorului străin.

Contul poate fi deschis pe baza vizei de lungă ședere, a permisului de ședere sau a altui document care dovedește dreptul de rezidență în România.

Contractul individual de muncă trebuie încheiat atât în limba română, cât și în limba statului de origine al angajatului sau într-o limbă de circulație internațională pe care acesta o înțelege ori despre care se presupune în mod rezonabil că o înțelege.

Documentul trebuie să prezinte clar funcția ocupată, durata angajării, salariul brut și net, programul de lucru, repausul, orele suplimentare, sporurile și concediile.

De asemenea, contractul trebuie să includă informații privind taxele și contribuțiile, condițiile de muncă și despăgubirile acordate în cazul accidentelor sau bolilor profesionale.

Angajatorii trebuie să precizeze și cine suportă cheltuielile privind cazarea, masa, transportul în România, deplasarea la locul de muncă și eventuala repatriere.

Reguli pentru cazarea muncitorilor străini. Chiria nu poate fi excesivă

Noua legislație introduce și prevederi privind condițiile de cazare ale lucrătorilor străini.

În cazul lucrătorilor sezonieri pentru care angajatorul asigură cazarea, chiria percepută nu trebuie să fie excesivă în raport cu salariul net al angajatului și cu nivelul condițiilor oferite.

De asemenea, chiria nu poate fi reținută automat din salariul lucrătorului.

Prin urmare, legea nu stabilește un plafon unic, exprimat în lei sau ca procent din salariu, ci impune respectarea unor condiții privind caracterul rezonabil al costului cazării.

Angajatorii trebuie să poată prezenta autorităților evidențele privind cazarea și documentele care justifică respectarea obligațiilor legale.

Amenzi de până la 30.000 de lei. Unele sancțiuni se aplică pentru fiecare muncitor

Nerespectarea obligațiilor privind angajarea lucrătorilor străini poate atrage sancțiuni financiare importante.

Potrivit OUG 32/2026, încălcarea unor obligații referitoare la plata salariilor, redactarea contractelor, instruirea privind securitatea în muncă, organizarea cursurilor de limba română sau accesul la mecanisme de raportare a abuzurilor poate fi sancționată cu amenzi între 5.000 și 10.000 de lei pentru fiecare lucrător străin vizat.

Pentru alte abateri, inclusiv nerespectarea obligațiilor de notificare a autorităților, prezentarea documentelor la control sau păstrarea acestora, sunt prevăzute amenzi între 15.000 și 30.000 de lei.

Ordonanța stabilește și alte categorii de sancțiuni, unele ajungând până la 40.000 de lei pentru încălcări ale regulilor privind activitatea de plasare a lucrătorilor străini.

În anumite condiții, firmele pot pierde dreptul de a iniția noi proceduri de recrutare, iar autorizațiile pot fi suspendate sau anulate.

„Companiile trebuie să respecte o serie de obligații încă din etapa redactării ofertei și a contractului, dar și pe întreaga perioadă în care lucrătorul străin își desfășoară activitatea în România. Noua legislație aduce responsabilități suplimentare, iar angajatorii trebuie să demonstreze că respectă obligațiile privind salarizarea, condițiile de muncă și protecția lucrătorilor. În anumite situații, sancțiunile se aplică pentru fiecare angajat afectat, ceea ce poate genera costuri semnificative. De aceea, recomandăm companiilor să își revizuiască procedurile interne pentru a evita riscurile juridice și financiare”, explică avocata Rozana Cozma, Legal Director & Co-Founder la TAKT Recruitment.

Firmele trebuie să raporteze în maximum cinci zile anumite situații privind muncitorii străini

Angajatorii au și obligații suplimentare de raportare către autorități.

Astfel, agenția de plasare și Inspectoratul General pentru Imigrări trebuie notificate în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la constatarea unor situații precum încetarea contractului individual de muncă sau absența nemotivată a lucrătorului pentru mai mult de trei zile lucrătoare consecutive.

Aceeași obligație intervine dacă angajatorul constată că lucrătorul se află în pericol, este supus exploatării sau nu mai sunt respectate condițiile care au stat la baza acordării dreptului de muncă și ședere.

Companiile trebuie să le garanteze angajaților și accesul la proceduri confidențiale pentru reclamarea abuzurilor, inclusiv prin intermediul platformei electronice.

La solicitarea autorităților, angajatorii trebuie să prezinte contractele individuale de muncă, dovezile privind plata salariilor, evidențele referitoare la cazare și copiile documentelor de ședere.

Documentele justificative privind respectarea obligațiilor legale trebuie păstrate minimum cinci ani de la încetarea raporturilor de muncă.

Garanție de 1.000 de euro pentru fiecare muncitor străin recrutat direct

Pe lângă obligațiile privind condițiile de muncă, noua legislație introduce și cerințe financiare pentru firmele care doresc să recruteze direct anumite categorii de lucrători străini.

Companiile care vor să recruteze direct personal din categoria D/AM2 trebuie să obțină statutul de angajator autorizat și să constituie o garanție financiară de 1.000 de euro pentru fiecare lucrător pentru care solicită autorizarea.

Astfel, o companie care intenționează să recruteze 50 de muncitori străini trebuie să constituie o garanție totală de 50.000 de euro.

Garanția poate fi constituită prin depunerea sumelor la Trezoreria Statului sau printr-o scrisoare de garanție bancară emisă de o instituție bancară din România.

Banii sunt destinați acoperirii unor eventuale cheltuieli privind repatrierea lucrătorilor, sprijinirea acestora în situații de vulnerabilitate sau achitarea unor amenzi neachitate.

Garanția poate fi eliberată după încetarea obligațiilor angajatorului, în condițiile legii.

Pentru a obține autorizarea de recrutare directă, firmele trebuie să îndeplinească și alte condiții, între care desfășurarea efectivă a activității economice timp de minimum 24 de luni, existența unui număr mediu de cel puțin 50 de salariați în anul anterior și experiența anterioară în angajarea lucrătorilor străini.

Recrutarea prin agenții autorizate, alternativă pentru companiile care nu vor să constituie garanția

Pentru lucrătorii din categoria D/AM2, firmele pot opta și pentru recrutarea prin intermediul unei agenții de plasare autorizate.

În această situație, angajatorul nu trebuie să obțină autorizarea necesară recrutării directe și nici să constituie individual garanția de 1.000 de euro pentru fiecare lucrător.

Agenția trebuie însă să îndeplinească propriile condiții de autorizare și să constituie garanțiile financiare prevăzute de legislație.

Potrivit TAKT Recruitment, externalizarea recrutării poate reduce efortul administrativ al companiilor, deoarece agențiile specializate pot gestiona selecția candidaților, verificarea calificărilor, pregătirea documentelor și procedurile necesare obținerii dreptului de muncă și ședere.

Compania precizează că oferă servicii de recrutare și pregătire pentru lucrători calificați din Asia și Orientul Mijlociu, inclusiv șoferi profesioniști, mecanici, electricieni auto și personal pentru depozite.

Indiferent de modalitatea de recrutare, angajatorii rămân responsabili pentru respectarea obligațiilor legale privind salariile, condițiile de muncă și protecția lucrătorilor străini.

Noile cerințe sunt aplicabile în contextul reorganizării procedurilor de recrutare prin platforma WorkinRomania, care a întâmpinat blocaje în ultimele luni.

Așa cum a relatat anterior StartupCafe.ro, platforma ar urma să redevină complet funcțională până la 15 noiembrie 2026, potrivit calendarului anunțat de Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă, în urma discuțiilor cu Ministerul Muncii.