Baroase, topoare, explozibili şi chiar arme de foc se numără printre noile tactici detectate în jafurile din muzeele europene, unde Europol observă apariţia unor infractori mai puţin specializaţi, dar mai violenţi, care caută aur, bijuterii, pietre preţioase şi antichităţi pentru valoarea lor şi pentru uşurinţa cu care pot fi vândute pe piaţa neagră, relatează luni EFE.

Agenţia europeană de coordonare a poliţiei avertizează într-un nou raport publicat luni asupra unei transformări atât a tacticilor, cât şi a obiectivelor jafurilor din muzee, în mod tradiţional o practică non-violentă a crimei organizate.

Spre deosebire de hoţul specializat care studiază clădirea, acţionează discret şi încearcă să evite orice confruntare, investigaţiile recente au scos la iveală hoţi care sparg uşi şi vitrine cu baroase, topoare şi răngi, recurgând uneori la explozibili, ba chiar şi la arme de foc pentru a intimida agenţii de securitate şi vizitatorii.

„Furturile din muzee devin din ce în ce mai agresive, cu o mutare a accentului către metode violente şi utilizarea forţei”, notează Europol între principalele concluzii ale raportului, care consideră că această evoluţie „ar putea indica implicarea unor noi reţele criminale”.

Un exemplu al acestei tendinţe este jaful din ianuarie 2025 de la Muzeul Drents din Assen, în nordul Olandei, unde hoţii au spart o uşă în primele ore ale dimineţii pentru a fura mai multe piese din tezaurul dacic, împrumutate de România. Printre acestea se numărau coiful de aur de la Coţofeneşti, vechi de aproximativ 2.500 de ani, şi trei brăţări de aur.

Coiful şi două dintre cele trei brăţări au fost recuperate şi returnate României, un rezultat neobişnuit pentru obiecte care, atunci când sunt fabricate din metale preţioase, pot fi distruse tocmai pentru a le şterge provenienţa.

Europol citează, de asemenea, spargerea din 2024 de la Muzeul Cognacq-Jay din Paris, unde patru bărbaţi mascaţi, înarmaţi cu bâte de baseball şi topoare, au luat cu asalt clădirea şi au fugit pe motociclete cu şapte obiecte decorate cu aur şi diamante.

Un alt caz analizat este jaful comis în octombrie 2025 la Luvru: hoţii au spart o fereastră, au ameninţat paznici şi vizitatori, au spart vitrine în Galeria Apollo şi au furat bijuterii evaluate la aproximativ 88 de milioane de euro.

„Toate cazurile conexe raportate până în prezent arată jafuri ţintite şi pregătiri deliberate, inclusiv recunoaştere şi planificare prealabilă”, explică agenţia.

În ultimii doi ani, Europol a observat un interes recurent pentru metale şi pietre preţioase: pepite şi monede de aur, obiecte ornamentale şi bijuterii, printre altele.

Aurul şi argintul pot fi topite, pierzând astfel elementele care permit poliţiei să le identifice originea şi înlesnind introducerea lor în circuite ilegale, în timp ce pietrele preţioase pot fi scoase din bijuterii şi vândute individual.

Mai mult, pentru infractori, aceste obiecte pot fi vizibile şi accesibile într-un muzeu, a cărui securitate este percepută ca fiind mai puţin strictă decât cea a unui magazin de bijuterii.

Europol a identificat, de asemenea, un obiectiv inedit: antichităţile chinezeşti.

Printre articolele la mare căutare se numără farfurii de porţelan din secolele XII şi XIII, vase din dinastia Ming şi vaze din bronz emailat din dinastiile Ming şi Qing.

Agenţia leagă această tendinţă de cererea puternică de pe piaţa de artă şi de posibilităţile de revânzare a acestor piese, ceea ce sugerează că în spatele anumitor furturi ar putea exista deja un cumpărător sau o piaţă infracţională interesată de categorii foarte concrete.

Traficul de bunuri culturale a fost în mod tradiţional asociat cu grupuri structurate, organizate în jurul unui lider şi cu infractori specializaţi care se bazează pe înşelăciune, cunoaşterea pieţei şi discreţie, mai degrabă decât pe violenţă.

Însă Europol observă acum semne ale unui model diferit: persoane cu experienţă în alte domenii infracţionale care comit furturi ocazionale şi care, în unele cazuri, par să fi fost recrutate prin intermediul reţelelor de socializare şi al aplicaţiilor de mesagerie.

Agenţia recunoaşte că există încă o „lipsă de informaţii” care o împiedică să determine cu certitudine amploarea reală a acestui fenomen, dar propune două ipoteze.

Una este că autorii de nivel inferior sunt recrutaţi aleatoriu în cadrul modelului cunoscut sub numele de „criminalitate ca serviciu”, în care anumite sarcini ale unei operaţiuni sunt externalizate.

Cealaltă este că infractori care provin de pe diferite pieţe ilegale au descoperit în muzee o oportunitate pe care o consideră „cu risc scăzut şi mari beneficii”.