Uniformele şcolare vor fi stabilite doar cu implicarea elevilor / Proiectul de lege introdus la Camera Deputaților va cuprinde un amendament în acest sens
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, s-a întâlnit vineri cu reprezentanţii asociaţiilor de elevi şi părinţi, cu care a convenit introducerea unui amendament în actul normativ, astfel încât ţinuta specifică fiecărei şcoli să fie stabilită cu implicarea totală a elevilor, transmite Agerpres. „Legea uniformei – un pas necesar pentru educaţie. Astăzi, la Senat, am avut o […] ©…

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, s-a întâlnit vineri cu reprezentanţii asociaţiilor de elevi şi părinţi, cu care a convenit introducerea unui amendament în actul normativ, astfel încât ţinuta specifică fiecărei şcoli să fie stabilită cu implicarea totală a elevilor, transmite Agerpres.
„Legea uniformei – un pas necesar pentru educaţie. Astăzi, la Senat, am avut o întâlnire extrem de utilă cu reprezentanţii Consiliului National al Elevilor şi ai asociaţiilor de părinţi. Din partea CNE au participat Mihnea Haiduc, Bogdan Enache, Bogdan Gogan şi Anda Şinca, iar din partea asociaţiilor de părinţi au fost prezenţi Sorin Berilă (asociaţia Alianţa părinţilor), Eugen Ilea (Federaţia părinţilor – PRO EDU) şi Valentin Ilie, Sorin Panait, Ioan Rotaru (Federaţia Naţională a Părinţilor-EDUPART). Am fost bucuros sa constat ca opiniile noastre nu erau, de fapt, atât de divergente pe subiectul ţinutei şcolare şi că, aşa cum bănuiam, acest fals conflict a fost alimentat de cei care, de regulă, seamănă doar discordie”, a scris Zamfir pe Facebook.
El a adăugat că a fost total de acord şi va susţine sub formă de amendament la Camera Deputaţilor solicitarea elevilor şi părinţilor ca aspectul uniformei fiecărei şcoli să rezulte prin implicarea totală a elevilor.
„În acelaşi timp, elevii consideră că problemele educaţiei sunt multiple şi că introducerea ţinutei obligatorii nu este neapărat o prioritate. Regret că discuţia de azi nu a avut loc mai devreme, ne-ar fi scutit de atâta agresivitate din partea celor care nu doresc decât să propage ura şi dezbinarea! În egală măsură, le mulţumesc reprezentanţilor părinţilor pentru aportul pe care l-au avut la această discuţie extrem de onestă şi constructivă! E limpede că problemele educaţiei sunt numeroase şi grave şi cu toţii suntem de acord că nu impunerea ţinutei obligatorii le rezolvă pe toate, însă este un pas necesar”, a conchis Zamfir.
Senatul a adoptat, pe 22 septembrie, proiectul care prevede introducerea obligativităţii uniformelor şcolare în învăţământul preuniversitar. Propunerea legislativă modifică şi completează Legea învăţământului preuniversitar 198/2023. Potrivit noilor prevederi, elevii au obligaţia să se prezinte la cursuri în uniformă şcolară, conform regulamentului unităţii de învăţământ preuniversitar.



Nu există încă comentarii aprobate.