Parlamentul European a anunțat că va deschide un birou de reprezentare la Ottawa pentru a consolida și mai mult relațiile parlamentare dintre Uniunea Europeană și Canada.

Decizia Biroului survine înaintea discursului oficial pe care prim-ministrul canadian Mark Carney îl va ține în fața Parlamentului European joi, 17 septembrie, se precizează într-un comunicat de presă remis de Parlamentul European.

Biroul din Ottawa al PE va consolida prezența și implicarea Parlamentului European în Canada, va spori gradul de conștientizare cu privire la activitatea sa în rândul publicului canadian și va facilita schimburile parlamentare, se spune în comunicat.

”Având o arie de competență regională care se extinde până în Arctica, aceasta va constitui, de asemenea, o platformă importantă pentru implicarea parlamentară în chestiuni de importanță strategică tot mai mare atât pentru UE, cât și pentru Canada.

Inaugurarea biroului de la Ottawa reflectă parteneriatul strâns și de lungă durată dintre Uniunea Europeană și Canada, precum și angajamentul comun de a consolida diplomația parlamentară ca pilon esențial al cooperării transatlantice”m se precizează în comunoicat.

Într-o perioadă în care lumea devine din ce în ce mai imprevizibilă, partenerii cu viziuni comune trebuie să colaboreze și mai strâns. Europa și Canada împărtășesc valori, interese și un angajament față de aceeași ordine internațională bazată pe norme. Noua noastră prezență la Ottawa va transforma acest parteneriat într-o cooperare parlamentară și mai strânsă – de la securitatea și comerțul transatlantic până la Arctica și toate provocările cu care ne confruntăm împreună”, a declarat președinta Roberta Metsola.

În prezent, Parlamentul dispune de nouă reprezentanțe în afara Uniunii Europene: la Addis Abeba pentru relațiile cu Uniunea Africană, la Chișinău pentru relațiile cu întreaga regiune a Parteneriatului Estic, la Jakarta pentru relațiile cu Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est, la Londra pentru relațiile cu Regatul Unit, la New York pentru relațiile cu Organizația Națiunilor Unite, la Panama pentru relațiile cu America Latină și Caraibe, la Tirana pentru Balcanii de Vest, la Washington pentru relațiile cu Statele Unite și la Kiev, unde Parlamentul și-a deschis reprezentanța oficială, consolidându-și prezența și sprijinul pe teren.