România, pe locul 3 în topul destinațiilor turistice pentru bulgari / Cei mai mulți turiști străini în Bulgaria sunt românii
Călătoriile cetățenilor bulgari în străinătate au crescut în august cu 3,5% față de aceeași lună a anului trecut și au ajuns la 1.116.200, conform datelor preliminare ale Institutului Național de Statistică (INS) de la Sofia, relatează Agenția de presă Rador, care citează presa din Bulgaria. S-a înregistrat o creștere a călătoriilor în toate scopurile monitorizate. […] © G4Med…

Călătoriile cetățenilor bulgari în străinătate au crescut în august cu 3,5% față de aceeași lună a anului trecut și au ajuns la 1.116.200, conform datelor preliminare ale Institutului Național de Statistică (INS) de la Sofia, relatează Agenția de presă Rador, care citează presa din Bulgaria. S-a înregistrat o creștere a călătoriilor în toate scopurile monitorizate.
Așa cum era de așteptat pentru sezonul estival, mai mult de jumătate din călătorii – 56% – au fost pentru vacanță și excursii. Călătoriile în alte scopuri reprezintă 32,5%, iar călătoriile de afaceri – 11,5%.
Grecia și Turcia rămân destinațiile preferate
Cel mai mare număr de bulgari au călătorit în Grecia – aproximativ 321.600 de persoane. Turcia se află pe locul al doilea, cu aproximativ 288.500 de călătorii.
Printre cele cinci destinații preferate se numără România – aproximativ 78.900 de călătorii, Serbia – aproximativ 72.400 și Germania – aproximativ 67.300.
Un număr semnificativ de călătorii au fost înregistrate și în Italia, Franța, Austria și Spania.
Mai puțini străini au vizitat Bulgaria
Tendința este inversă în ce privește vizitele cetățenilor străini. În august, Bulgaria a fost vizitată de 2.221.200 de străini – cu 2,1% mai puțin decât în aceeași lună a anului 2025.
Călătoriile de afaceri au scăzut cu 5,5%, iar vizitele în scop recreativ și excursii – cu 3,9%. Doar călătoriile în alte scopuri au înregistrat o creștere – cu 0,5%.
Aproape 38% din totalul vizitelor străinilor – aproximativ 840.600 – au fost treceri în tranzit prin Bulgaria.
Peste 1,3 milioane de vizitatori sunt din UE
Cetățenii Uniunii Europene reprezintă 58,9% din numărul total al străinilor care au vizitat Bulgaria în august – peste 1,3 milioane de persoane. Românii au cea mai mare pondere printre aceștia, formând peste 32% din vizitele cetățenilor din UE.
Peste 741.000 de vizite au fost înregistrate din alte țări europene din afara UE, sau 33,4% din numărul total. Cel mai mare număr de vizitatori a provenit din Turcia – aproximativ 346.500.
Românii sunt cel mai numeros grup de vizitatori străini
Clasamentul general este condus de cetățenii din România, cu aproximativ 419.200 de vizite în august.
Aceștia sunt urmați de Turcia cu aproximativ 346.500, Germania cu aproximativ 212.400, Ucraina cu aproximativ 174.600 și Polonia cu aproximativ 111.600 de vizite.



Nu există încă comentarii aprobate.