Un deputat al Alternativei pentru Germania (AfD) a fost ales marţi preşedinte al parlamentului landului estic Saxonia-Anhalt, marcând o premieră istorică pentru acest partid de extrema dreaptă, transmite agenția de știri dpa, citată de Agerpres.

Tobias Rausch, candidatul AfD, a primit o majoritate confortabilă de voturi în parlamentul nou constituit la Magdeburg, la o lună după ce partidul său a obţinut o victorie covârşitoare în alegerile din acest land.

Rausch, în vârstă de 35 de ani, devine astfel cea mai înaltă oficialitate aleasă în cei 13 ani de istorie a AfD.

Acest rezultat constituie un impuls major pentru candidatul cap de listă al AfD, Ulrich Sigmund, care aspiră să devină primul şef din rândul AfD al unui guvern regional.

Într-o postare pe X, Alice Weidel, co-lider al formaţiunii la nivel naţional, a calificat alegerea lui Rausch drept un ‘mare succes’, felicitându-l pe colegul său pentru rezultat.

În urma alegerilor din septembrie câştigate cu aproape 44% din voturi, AfD a obţinut 39 de mandate în parlamentul cu 83 de locuri din Saxonia-Anhalt.

Cele patru partide care refuză oficial orice cooperare cu AfD – conservatorii (CDU) cancelarului Friedrich Merz, Stânga, Verzii şi social-democraţii (SPD) – au împreună tot 39 de mandate.

În paralel, formaţiunea de mai mică anvergură BSW a rezultat din alegeri în postura de ‘arbitru’ politic, obţinând cinci mandate. Partidul populist se opune controversatului ‘cordon sanitar’ care exclude colaborarea cu AfD, şi a promis să susţină alegerea lui Rausch ca preşedinte al parlamentului, deşi rămâne neclar dacă deputaţii săi îl vor susţine, în cele din urmă, pe Siegmund pentru funcţia de premier al landului.

Împreună, AfD şi BSW totalizează 44 de mandate în parlamentul de la Magdeburg, cu două în plus faţă de cele 42 necesare pentru o majoritate.

Cu toate acestea, Rausch a primit 48 de voturi, ceea ce indică faptul că pentru el au votat şi cel puţin patru deputaţi din alte partide. Cinci deputaţi s-au abţinut de la vot.

Un rezultat similar pentru Ulrich Siegmund – care şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de premier în Saxonia-Anhalt în decembrie – ar permite AfD să formeze pentru prima dată un guvern regional.

Marți, în jur de 350 de persoane, potrivit poliţiei, s-au strâns în faţa parlamentului din Magdeburg înaintea votului, urmărind pe telefoane transmisiunea în direct şi huiduind la anunţarea rezultatului.