România a început să primească orimule obuziere autopropulsate K9 „Tunetul”, produse de compania sud-coreeană Hanwha special pentru țara noastră.

Primele astfel de obuziere autopropulsate pe șenile au fost văzute pe străzile din România. Acestea sunt livrate, probabil, către unitatea militară care le va opera.

Contract de un miliard de dolari

Până în 2029, forțele armate române vor primi 54 de unități K9 și 36 de unități K10. Un lot inițial de 18 vehicule va fi livrat din Coreea de Sud, iar restul urmează să fie produse la fabrica pe care compania o construiește la Petrești, în județul Dâmbovița.

Valoarea contractului semnat de România cu compania din Coreea de Sud se ridică la aproape 1 miliard de dolari.

Primul lot de 18 vehicule va fi livrat direct din Coreea de Sud, iar apoi va începe producția la fabrica din România, a cărei durată de construcție este estimată la doi ani. Fabrica din Petrești, Dâmbovița, este parte a unui centru de excelență dezvoltat de Hanwha.

În acest moment, obuzierul K-9 este folosit de nouă națiuni, printre care Polonia, Norvegia sau Estonia. România va fi al zecelea membru al clubului. „Îi urăm bun venit României în clubul utilizatorilor de K9”, a declarat o reprezentantă a companiei.

În fabrica din Changwon sunt produse peste 200 de unități K9 și K-10 pe an. Un vehicul K9 este asamblat în 21 de zile, apoi este testat timp de zece zile.

Fabrică în România

Hanwha Aerospace România a demarat la începutul acestui an lucrările de construcție pentru noua fabrică de vehicule blindate din localitatea Petrești, județul Dâmbovița, unitate în care vor fi produse obuzierele autopropulsate K9 și vehiculele de realimentare cu muniție K10 destinate Armatei României.

Proiectul marchează prima investiție industrială a grupului sud-coreean în Europa și deschide perspectiva unui parteneriat strategic pe termen lung cu România.

Lino Lim, CEO Hanwha Aerospace România a declarat că fabrica va atinge o capacitate maximă de producție anuală de până la 60 de sisteme K9 și până la 60 de vehicule K10 sau variante similare. Asta înseamnă un total de aproximativ 120 de sisteme de artilerie pe șenile anual, în funcție de cerere și mixul de produse.

Această cifră reflectă capacitatea de proiectare a fluxurilor tehnologice și a liniilor de asamblare, luând în considerare resursele umane, echipamentele de producție și infrastructura existentă, dar și configurația inițială a facilită

Prima platformă de producție a companiei din Europa

Noua facilitate, denumită Hanwha Armoured Vehicle Centre of Excellence (H-ACE) Europe, va deveni prima platformă de producție a companiei pe continent și este gândită ca un hub regional pentru sisteme terestre avansate. Investiția susține ambiția României de a-și consolida industria de apărare și de a se poziționa ca furnizor relevant în ecosistemul european și NATO.

„Începerea lucrărilor reprezintă mai mult decât construcția unei facilități industriale. Este fundamentul transformării Hanwha Aerospace România într-o companie de apărare cu adevărat românească și un hub strategic pentru cooperarea pe termen lung între țările noastre”, a declarat Jae-il Son, președinte și CEO al Hanwha Aerospace.

Producție locală și transfer de tehnologie

Potrivit conducerii companiei, fabrica din Dâmbovița nu va fi doar o linie de asamblare, ci un centru integrat care va acoperi întreg ciclul de viață al sistemelor produse, de la asamblare și integrare, până la testare, mentenanță și suport tehnic.

Unitatea va avea o suprafață de aproximativ 181.000 de metri pătrați și va include linii moderne de producție, facilități de testare și validare, un poligon propriu de aproape 1,8 kilometri, precum și laboratoare de cercetare-dezvoltare.

Într-o primă etapă, aici vor fi produse local obuzierele autopropulsate K9, calibru 155 mm/52, și vehiculele K10 pentru realimentarea cu muniție. Compania își propune atingerea unui grad de localizare de până la 80%, prin implicarea industriei românești în lanțul de furnizori și prin transfer de tehnologie.

Posibilă extindere către alte sisteme militare

Pe termen lung, H-ACE Europe ar putea deveni un centru regional pentru producția unei game mai largi de sisteme terestre, inclusiv vehicule de luptă ale infanteriei (IFV), sisteme de lovire de precizie cu rază lungă și vehicule terestre fără echipaj.

O astfel de extindere, corelată cu eventuale programe viitoare de înzestrare, ar putea genera până la 2.000 de locuri de muncă directe și indirecte, potrivit estimărilor companiei, contribuind la consolidarea bazei industriale de apărare a României.

În prezent, Hanwha Aerospace colaborează deja cu peste 30 de parteneri români, în cadrul unei strategii care vizează integrarea companiilor locale în lanțul global de aprovizionare al grupului sud-coreean.

Înființată în 2025, Hanwha Aerospace România este subsidiara locală a grupului sud-coreean și are ca obiectiv dezvoltarea producției locale, asigurarea mentenanței și susținerea programelor de modernizare a forțelor terestre române, în cooperare cu industria națională.

Obuzierul K9 „Tunetul” este considerat unul dintre cele mai performante sisteme de artilerie autopropulsată din lume, având o mobilitate ridicată, o rată mare de tragere și capacitatea de a executa misiuni de sprijin de foc la distanțe extinse.

Introducerea noilor sisteme K9 reprezintă un pas major pentru creșterea interoperabilității României în cadrul NATO și pentru consolidarea capacității de apărare a flancului estic al Alianței.

Programul face parte din strategia amplă de modernizare a Armatei României, care urmărește înlocuirea echipamentelor vechi cu tehnică militară modernă, adaptată cerințelor actuale de securitate regională.