Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, şefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf.Spiridon” Iaşi, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site, scrie Agerpres.

„Pacienta vedea extrem de puţin. Nici măcar primul rând de la tabloul la care se verifică acuitatea vizuală, nu putea sta cu ochii deschişi, pentru că avea o infecţie foarte gravă. Ne-am pus problema dacă este o infecţie bacteriană a corneei sau este şi un element toxic. Am cerut imediat lentilele ca să le vedem şi să le cercetăm la analize la laboratorul de microbiologie (la rezultat – n.r.). Au ieşit bacterii gram negative care sunt extrem de severe – acinetobacter şi klebsiella”, a declarat jurnaliştilor prof.univ.dr. Camelia Bogdănici.

Potrivit medicului, atunci când au fost verificate lentilele, acestea aveau zone decolorate.

„În momentul în care ne-a arătat lentila de contact colorată am văzut zone decolorate. Pacienta spunea că la un moment a văzut pete decolorate pe lentila de contact”, a mai declarat dr Bogdănici.

Potrivit medicului, tratamentul cu antibiotic şi-a făcut efectul în trei zile.

„Astăzi (luni – n.r.) pacienta vede sută la sută, dar încă are leziuni pe cornee”, a declarat dr Bogdănici.

Medicul sfătuieşte ca lentilele de contact să fie cumpărate din cabinete specializate.

„Atragem atenţia tuturor celor care vor să cumpere de pe Internet că, în primul rând, nu ştim dacă acestea sunt bune, sunt sau nu toxice. Pe de altă parte, să dai 30 de lei pe lentile colorate este extrem de puţin. Deja pentru noi a fost un semn mare de întrebare. În al doilea rând, atât la cabinetul medicului oftalmolog, cât şi în optica medicală sau farmacie, se dau soluţii de întreţinere a lentilelor (de contact – n.r.) şi în care să îţi ţii lentilele. În al treilea rând, când sfătuim pe cineva să poarte lentile de contact, indiferent de ce fel, arătăm cât de lungi trebuie să fie unghiile, cum spălăm mâinile, cât de mult spălăm mâinile, pentru că nu e bine să rămână urme de săpun. Bineînţeles, că examinăm şi suprafaţa oculară, pentru că sunt pacienţi care au conjunctivită sau alte probleme”, a declarat dr. Bogdănici.