Omul de afaceri Dan Șucu, fondatorul Mobexpert, este acționar majoritar într-un proiect imobiliar cu aproximativ 1.200 de locuințe, care va fi dezvoltat în zona Străulești-Dămăroaia din București, în parteneriat cu dezvoltatorul REDPORT.

Proiectul, denumit Infinity Nord, va fi construit pe o platformă de peste 4,6 hectare, în continuarea zonei Petrom City. Locuințele vor fi dezvoltate în trei faze, iar ansamblul va include și spații comerciale, servicii, facilități de wellness și zone destinate comunității.

Infinity Nord este cel mai amplu proiect din portofoliul REDPORT, potrivit companiei.

Apartamente semimobilate, cu bucătărie și dressing incluse

Una dintre particularitățile proiectului este integrarea Mobexpert în zona de amenajare a locuințelor.

Apartamentele vor fi livrate semimobilate, cu bucătărie și dressing incluse în preț, potrivit dezvoltatorului. Cumpărătorii vor avea acces și la servicii de consultanță și amenajare.

Colaborarea face parte din conceptul REDPORT x MOBEXPERT, prin care cele două companii propun soluții integrate de mobilare și amenajare, inclusiv consultanță dedicată și servicii de Personal Shopper.

„Un proiect de această dimensiune nu se construiește doar cu planuri bune, ci cu încredere, viziune și parteneri care privesc în aceeași direcție. INFINITY NORD va da valoare zonei și rămâne relevant pentru oraș foarte mulți ani de acum înainte”, spune Dan Șucu, acționar majoritar în proiect și fondator Mobexpert.

Retail și wellness în interiorul ansamblului

Infinity Nord este gândit ca un proiect de tip mixed-use, în care locuințele sunt completate de servicii și spații comerciale de proximitate.

Pentru prima etapă, REDPORT spune că a încheiat deja contracte de preînchiriere cu Auchan și World Class, care ar urma să ocupe aproximativ 95% din spațiile comerciale aferente acestei faze.

Dezvoltatorul indică în prezent pentru prima fază 213 apartamente și un start al proiectului în 2026, Infinity Nord fiind prezentat pe site-ul companiei ca fiind în curs de autorizare.

REDPORT poziționează proiectul în segmentul pe care îl numește „affordable luxury”.

„Infinity Nord este o inițiativă construită cu ambiție, cu răbdare și cu o viziune foarte clară. Ne dorim să aducem în București un proiect care creează o destinație urbană cu identitate”, mai spune Șucu.

Cine este Dan Șucu: de la Mobexpert la fotbal și imobiliare

Dan Șucu a fondat Mobexpert în 1993, când a deschis primul magazin, cu o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, în Magazinul Unirea din București.

Datele publicate de companie în 2025 indicau pentru Grupul Mobexpert o rețea de 27 de hipermagazine și magazine, aproximativ 2.100 de angajați și o cifră de afaceri anuală de circa 270 de milioane de euro. Grupul deținea, de asemenea, cinci fabrici de mobilă care produceau pentru piața românească și pentru export.

În ultimii ani, Șucu și-a extins investițiile și în fotbal.

El este acționarul majoritar al Rapid București. În august 2026, capitalul social al clubului a fost majorat de la 75 de milioane de lei la 100 de milioane de lei, printr-un aport de 25 de milioane de lei al acționarului majoritar, potrivit anunțului oficial al Rapid.

Șucu controlează și clubul italian Genoa CFC prin compania Passion for Green Capital. Potrivit situațiilor financiare ale grupului Genoa pentru exercițiul încheiat la 30 iunie 2025, compania deținută integral de Dan Șucu a subscris o majorare de capital de 40 de milioane de euro și a ajuns la o participație de 77,18% în societatea care controlează clubul italian.

Omul de afaceri este și președintele Confederației Patronale Concordia, funcție pentru care a fost reales pentru mandatul 2025-2027.

Imobiliarele reprezintă o altă direcție a investițiilor sale. Infinity Nord nu este primul proiect realizat împreună cu REDPORT: dezvoltatorul indică și proiectul Vitality Est drept o dezvoltare realizată în parteneriat cu Dan Șucu.

În cazul Infinity Nord, antreprenorul este acționar majoritar în proiect, potrivit comunicatului transmis de REDPORT.

REDPORT: portofoliu de peste 450 milioane de euro

REDPORT este compania fondată de Cosmin Savu-Cristescu și dezvoltă proiectele The Level Apartments, Infinity Nord și Vitality Est.

Compania spune că are peste 2.000 de unități rezidențiale în portofoliu, iar valoarea de dezvoltare a proiectelor sale depășește 450 de milioane de euro.

„Pentru noi, această lansare are o semnificație aparte. INFINITY NORD este proiectul care exprimă cel mai bine felul în care REDPORT vede evoluția corectă a pieței rezidențiale, responsabilitatea unui dezvoltator și rolul pe care o companie îl poate avea în transformarea orașului”, afirmă Cosmin Savu-Cristescu, CEO și fondator REDPORT.

Lansarea oficială a proiectului a avut loc la București, în prezența a aproximativ 250 de invitați, printre care oameni de afaceri, reprezentanți ai mediului bancar, arhitecți, designeri și investitori.