Incendiu de pădure la Băile Olăneşti / Suprafaţa afectată a ajuns la 34 de hectare / Pădurea arde de cinci zile
Incendiul de pădure izbucnit în urmă cu cinci zile la Băile Olăneşti, la aproximativ 3-4 kilometri de mers de Mănăstirea Iezer, s-a extins, suprafaţa afectată ajungând la 34 de hectare, au informat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, intervenţia pompierilor pentru localizare şi stingere est…

Incendiul de pădure izbucnit în urmă cu cinci zile la Băile Olăneşti, la aproximativ 3-4 kilometri de mers de Mănăstirea Iezer, s-a extins, suprafaţa afectată ajungând la 34 de hectare, au informat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, intervenţia pompierilor pentru localizare şi stingere este îngreunată de terenul accidentat, de vânt şi de suprafaţa mare pe care se manifestă.
În zona incendiată intervin marţi, pentru a cincea zi consecutiv, 57 de pompieri de la ISU Vâlcea, cu şapte autospeciale de stingere şi o dronă, ei fiind sprijiniţi de angajaţi de la Ocolul Silvic Râmnicu Vâlcea.
„Resursele acţionează pentru limitarea propagării incendiului şi stingerea focarelor active, într-o zonă în care condiţiile de teren fac intervenţia deosebit de dificilă”, au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.
Pompierii au stabilit că, pe timpul nopţii, incendiul s-a extins pe încă trei hectare, suprafaţa afectată ajungând la 34 hectare.
Arderea a fost favorizată de vegetaţia uscată, în contextul unei secete prelungite şi a lipsei precipitaţiilor, focarele menţinându-se la nivelul litierei şi al materialului lemnos.
Reprezentanţii ISU Vâlcea au mai informat că în zonă acţionează şi Grupa Operativă din cadrul ISU Vâlcea, care analizează, monitorizează şi coordonează activitatea din teren, iar operaţiunile de stingere sunt conduse de prim-adjunctul inspectorului-şef, Marius Zoican.
Intervenţia pompierilor pentru stingerea incendiului de fond forestier de la Băile Olăneşti va fi sprijinită cu un elicopter după ce se va reuşi localizarea din Caraş-Severin, din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, unde suprafaţa arsă e de aproximativ 400 de hectare.
ISU Vâlcea a anunţat că nu sunt victime, construcţii sau gospodării afectate de incendiul de fond forestier, iar pe durata intervenţiei este prioritară siguranţa echipelor din teren, „acţiunile fiind adaptate permanent în funcţie de condiţiile meteorologice, configuraţia terenului şi evoluţia focarelor”.
Totodată, reprezentanţii ISU dau asigurări că forţele participante vor rămâne mobilizate până când se va localiza complet incendiul şi vor fi lichidate toate focarele. Zeci de pompieri au acţionat zilnic, începând de pe 25 septembrie, pentru stingerea incendiului, iar sâmbătă s-a acţionat şi cu un elicopter Black Hawk.
„Sâmbătă, 26 septembrie, 26 de pompieri militari cu 3 autospeciale şi o dronă (UAS) au acţionat pentru limitarea extinderii flăcărilor, duminică, 27 septembrie, 62 de pompieri militari cu 7 autospeciale şi o dronă (UAS), iar luni, 28 septembrie, 33 de pompieri militari s-au deplasat către zona unde se manifesta incendiul.
Alături de pompieri au participat la operaţiunile de stingere forţe din cadrul SVSU Băile Olăneşti, Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea, Salvamont şi Obştii Moşnenilor Cheia”, a adăugat sursa citată.



Nu există încă comentarii aprobate.