VIDEO | Ce spune Președinta Casei Naționale de Pensii Publice despre recalcularea greșită a pensiilor / „Înțeleg îngrijorarea pe care aceste informații false au generat-o”
Au apărut informații în spațiul public potrivit cărora 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit. Înțeleg îngrijorarea pe care aceste informații false au generat-o, spune Vasilica Valentina Robu, Președinta Casei Naționale de Pensii Publice, într- o postare pe Facebook. Aceste declarații vin în contextul în care unii pensionari ar fi primit mai puțini […]

Au apărut informații în spațiul public potrivit cărora 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit. Înțeleg îngrijorarea pe care aceste informații false au generat-o, spune Vasilica Valentina Robu, Președinta Casei Naționale de Pensii Publice, într- o postare pe Facebook.
Aceste declarații vin în contextul în care unii pensionari ar fi primit mai puțini bani, după ce au fost identificate diferențe atât în plus, cât și în minus la recalcularea plăților efectuate în 2024, potrivit unui raport realizat de Curtea de Conturi. Însă Casa Națională de Pensii Publice susține că este necesară clarificarea modului în care trebuie interpretate datele prezentate în raport privind cele 2,2 milioane de pensii calculate greșit.
Aceasta spune că cifra de 2,2 milioane nu înseamnă că au fost verificate 2,2 milioane de dosare și că toate au fost găsite cu probleme.
„Toate au pornit de la raportul Curții de Conturi aferent anului financiar 2024. Astfel de controale, Casa Națională le are în fiecare an. Vreau să fac o precizare importantă. Cifra de 2,2 milioane nu înseamnă că au fost verificate 2,2 milioane de dosare și că toate au fost găsite cu probleme. A fost verificat un eșantion, iar numărul de dosare cu erori a fost extrapolat. Da.
Să luăm un exemplu simplu. Dacă în 2024 erau în plată circa 3,7 milioane de pensionari beneficiari de pensii pentru limita de vârstă, iar într-un control sunt verificate prin sondaj 20-30 de dosare și se constată probleme în 3-4-5 dosare, nu înseamnă că toate cele 3,7 milioane de pensii sunt calculate greșit. O asemenea concluzie nu poate fi trasă fără verificarea situației din fiecare dosar”, explică aceasta.
Vasilica Valentina Robu menționează că erorile au fost în sume mici și oamenii vor „primesc banii înapoi retroactiv de la data la care li se cuvenea de drept”,.
„Trebuie să ținem cont că misiunea Curții de Conturi durează aproximativ 4-6 luni și nu vizează exclusiv dosarele de pensii. Pe parcursul misiunii de audit este verificată întreaga activitate a Casei Naționale de Pensii Publice: partea financiară, juridică, de audit intern, resurse umane și alte componente ale activității instituției. În mod firesc, verificările se realizează prin sondaj. Raportul consemnează constatări și stabilește măsuri însoțite de termene pentru verificarea și clarificarea acestora.
Casa Națională de Pensii Publice a tratat și tratează cu seriozitate fiecare constatare. Verificăm situațiile semnalate și, acolo unde se confirmă diferențe, luăm măsurile legale pentru ca pensionarii să primească toate drepturile care li se cuvin. Adică de la data de când pensionarul era îndreptățit să le primească.
Vă asigur să nu priviți cifra de 2,2 milioane de euro ca pe un verdict asupra pensiilor dumneavoastră. Nu 2,2 milioane de dosare au fost calculate greșit. Cred cu tărie că drepturile plătite de casele de pensii sunt stabilite conform legii și reflectă munca de o viață a fiecăruia dintre dumneavoastră”, mai declară ea.
Context
În contul de execuție întocmit la nivel centralizat pentru anul 2024, CNPP a raportat plăți în cuantum de 136 de miliarde de lei, reprezentând drepturi de asistență socială plătite de casele teritoriale de pensii din bugetul asigurărilor sociale de stat. Aceste plăți de pensii au avut o serie de neconformități” potrivit raportului realizat de Curtea de Conturi, a scris Economedia.
„Din auditarea principalelor drepturi de asistență socială, respectiv pensii pentru limită de vârstă, de invaliditate gradele I, II și III, anticipate și anticipate parțial, pentru urmași, precum și ajutoare de deces acordate în anul 2024 au rezultat o serie de neconformități cu impact semnificativ asupra situațiilor financiare centralizate, unele dintre acestea generând prejudicii importante în bugetul asigurărilor sociale de stat. Erorile identificate la casele teritoriale de pensii au vizat unul sau mai multe dosare de pensii”, se mai arată în raport.
Cauzele care au condus la erorile identificate au fost, în principal, generate de sistemul informatic care gestionează pensiile și cu ajutorul căruia CNPP a realizat recalcularea acestora în baza Legii nr. 360/2023, care nu funcționează în parametrii optimi, datele existente anterior recalculării nu au fost preluate în totalitate, astfel că recalcularea nu s-a realizat în toate cazurile prin înmulţirea numărului total de puncte realizat în raport cu stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, adică înmulțirea punctajului total de la 31 august 2024 cu valoarea de 81 de lei a punctului de referință.



Nu există încă comentarii aprobate.